Papillon

Incotro?

2012-01-24T15:52:00.007+02:00

De vreo doua zile ma tot urmareste o imagine. O imagine asociata unui om si unei stari. Hai s-o numesc "starea de pensie". Ieri, R., una dintre colegele de munca (psihopedagog) a fost anuntata de secretara ca trebuie sa-si faca dosarul de pensie, fiind nascuta in '52. A ramas nemiscata, ca si cum ar fi fost tintita de un topor imaginar drept in frunte. Obrajii i-au devenit purpurii, fata i s-a umflat usor si, cu un glas abia auzit, a spus:"Nu. E o greseala". A urmat apoi rabufnirea secretarei, care a inceput sa gesticuleze si sa-si urle argumentatia. A trantit usa si s-a facut liniste. Am luat-o pe R. de umeri si am urcat-o la mine in birou sa ii ofer un ness cu lapte (stiam ca-i place, mai bausem de atatea ori impreuna...) In timp ce frecam eu de zor la pasta aramie, R. respira: "Nu vreau sa ies la pensie. Imi pierd statutul." Ma uitam la femeia din fata mea, o vedeam tanara, sensibila, cultivata, rationala. Ea nu simtea nimic din toate astea. Se vedea singura, distrusa, saraca, inutila.
Ce se intampla cu noi in fata unei schimbari majore? De ce asociem pensionarea cu batranetea? Cu saracia? Cu singuratatea? Cu inutilitatea? Da, stiu, este in mare parte si vina unui sistem bolnav care isi bate joc de oameni (in care, cu atat mai mult, pensionarii se simt neprotejati) si a unei mentalitati nationale idioate. Dar hai sa gandim pozitiv! Dincolo de tot si toate, suntem noi, iar atata timp cat mai bate o inima, avem in continuare dorinte, sperante, vise, in ciuda varstei sau a unui anumit statut... Nu ar trebui sa incetam sa ne facem planuri de viitor, sa facem lucruri pentru noi.
Suntem stapani. In primul rand pe Timpul nostru. Mare lucru! Toata viata ne plangem ca nu avem timp: sa ne plimbam, sa ne ingrijim, sa ne ocupam de familie, de un animal, sa citim, sa lenevim, sa ne odihnim etc. Omului i se ofera Timpul. Paradoxal, nu-l mai vrea. Nu stie ce sa faca cu el. E prea mult?!
Am atatea idei, as vrea sa i le spun lui R. ca o consolare. Renunt. Ea singura trebuie sa le emita si sa creada in ele. Ea singura trebuie sa-si gaseasca calmul si sa gandeasca limpede, asa cum a facut-o o viata intreaga. De ce s-ar opri acum? Incepe o noua viata! Inca nu si-a dat seama. Mai ca o invidiez...

Un semn, un gand, o petala...

2011-12-31T09:11:00.005+02:00

Nu va bucurati inca, dragii mei, nu ati scapat de Rose!... Si daca ati crezut vreo clipa ca v-a uitat pe toti cei care i-ati fost deseori oaspeti, iar trebuie sa va spun ca nu-i momentul jubilarii. Mereu s-a gandit la voi! Rose e inca vie (isi ia pulsul regulat, sa se convinga), tot mai faina si mai inteleapta (se iluzioneaza ea in fiecare dimineata cand se uita in cele doua oglinzi) si pe deasupra si cu chef de treaba (de orice fel, de la spalat vase la scris carti)... Dar a avut nevoie de un respiro blogulistic (cam lung?), de o detasare si o limpezire. Si acum ca ele s-au produs, primul lucru care-i umbla prin capsorul cu zulufi negri este sa ureze tuturor prietenilor stiuti si nestiuti sanatate si viata frumoasa in 2012!

P.S. Aduceti-va aminte si puneti in aplicare zicala: Cand nu ai vesti, e de bine! (Am tot fost intrebati amandoi daca mai traim, daca suntem sanatosi etc. DA! Numai ca am vrut sa ne bucuram ca doi egoisti de fericirea noastra... Of, lumeee...)

http://www.youtube.com/watch?v=FodfkqfJrhQ

Intalnire stranie

2011-05-31T16:06:00.002+03:00

S-a intalnit cu Ea. Ii placea sa o descoasa din cand in cand, desi stia ca nu-i face placere. Ai regrete? Cateva... Ai sperante? Inca... Ai liniste? Da... Ai framantari? Uneori... Ai iubire? Asa simt... Ai dureri? Nu mai multe decat altii... Si interogatoriul continua pana cand surprindea in ochii oboseala concentrarii... Tirul intrebarilor se opri brusc. Rasufla. Si de aceasta data scapase destul de usor. [...] Deodata insa auzi, ca un tunet, in ceafa: Pe tine te mai ai?

Ca un tablou

2011-05-24T16:28:00.007+03:00

Sta atarnat
Intr-un cui subred
Zugraveala
S-a facut mereu pe langa
Iar dedesubt
Peretele ingalbenit
Ii este mai degraba
Oglinda...

Sta atarnat
Sui
Ma impleticesc
In pasi
In vorbe
Cand il privesc
A fost...

Sta atarnat
Inca
Paianjeni il invaluie
Aroma de mosc
Si de vechi
Ii imbata...

Isi va gasi
Poate
Candva
Intr-un muzeu al sufletului
Un loc.

Trecutul...

Departe...

2011-05-19T20:00:00.004+03:00

Departe
In orasul sarac
Apa ineaca sperantele
Oamenii umbla legati la ochi
Nu mai vor sa vada lumina
Ii doare...
Absenta sperantei
E dureroasa ca moartea lenta
Se insinueaza parsiv
Si se cuibareste
In sufletele chinuite...

Departe
In orasul amortit
Indoiala s-a fixat in articulatii
Oamenii merg vaitandu-se
Dau vina pe batranete
Senilitatea lor insa
E lipsa dorintei...

Departe
In orasul pustiu
Alerg
Prin ploaia cenusie
Sa-mi incalzesc articulatiile...

De ceva vreme, drumurile ma poarta la Tulcea... Azi am descoperit o fata sumbra a orasului: Vararie. Pentru mine a fost o trezire. (Voi vorbi poate altadata despre asta...)

Aripi de hartie

2011-04-28T13:37:00.003+03:00

Ma intorc iarasi (a cata oara?) catre mine si ma intreb: de ce renuntam la lucruri care ne fac placere? Cum ar fi, pentru mine, scrisul, de pilda... Multa vreme m-a hranit, ma randuit, m-a disciplinat, m-a usurat, m-a lecuit, m-a alinat, m-a inflacarat, m-a implinit... si cate si mai cate... Am stiut ca e un lucru bun pentru sufletul meu (ceea ce nu inseamna si bine facut intotdeauna, sa ne-ntelegem!). Si mai cred inca asta cu tarie. De aceea, mi-am promis (dupa ce m-am mustruluit, desigur) sa nu las gandurile sa zboare aiurea, ci sa poposeasca mai des pe o foaie alba de hartie (sau pe o foaie tuciurie de computer), asemenea unui fluture obosit uneori sa zboare...

Multumesc, Zenna...

2011-03-18T13:02:00.002+02:00

... ca ti-ai adus aminte.
A trecut, fara sa o simt prea bine, fara sa o traiesc cu prea multa bucurie, desi aveam de ce (si inca ce!!!), fara sa ma simt centrul Universului, buricul Pamantului etc etc.
Am fost silita sa-i cedez locul MUNCII, adulata sau hulita indeletnicire si devoratoare de timp...
Am vrut sa fie altfel, dar nu am putut. Nu a depins de mine. Sunt situatii cand nu putem face cum vrem.
Asta e... Va mai veni alta...
Pe asta insa... nu o voi mai prinde niciodata.
Era ZIUA MEA.

P.S. Multumesc, baietii mei, ca m-ati suportat saptamana aceasta. Ma voi revansa. Promit!

Primavara

2011-03-02T12:57:00.006+02:00

E primavara.
Simt vlastare cum imi ies prin piele
Pe ramuri se aseaza fluturi somnorosi
Iar soarele sta inca ascuns in buzunar
De teama sa nu-i sperie...

E primavara.
Verde imi este sangele
Norii ochilor mei s-au retras catre zari nestiute
Singurul fosnet ce face sa-mi tresara bucuria
Sa o opreasca si sa priveasca in jur
Este cel al ghioceilor...

Bucura-te, suflete, de primavara din tine!

Haos

2011-01-26T15:22:00.004+02:00

De-a valma
Vin peste noi
Lasate candva
Neterminate
Probleme
Asteptand
Solutia lor.
Capul vuieste
In fuga
Ideile se lovesc
Una de alta
Scantei colorate
Sar in toate directiile.
Raman
Bataia de cap
Regretul
De a nu fii perseverent
Si ordonat mereu
De a taragana
Amana
Lasa pe maine...
Panica
Uneori paralizeaza
Alteori mobilizeaza
Tachineaza
Linistea
Istetimea
Emotia
Luciditatea...

De ce nu putem fi mereu ordonati, calculati, de ce nu respectam termenele si ne ingreunam viata inutil?

Din nou in bucatarie!

2011-01-24T13:58:00.004+02:00

Am reinceput sa gatesc. Regulat, ca o buna gospodina. Intotdeauna mi-a placut sa o fac. Prima mea mancare, imi aduc bine aminte, am facut-o la 12 ani, cand am vrut sa le fac o surpriza parintilor, stiind ca vin obositi de la serviciu. Si mi-a iesit din prima. O banala tocana de cartofi. Si acum le vad zambetele uimite si satisfacute:"Ce fata harnica avem noi"...
Apoi, in perioada cand nu am mai facut-o, nu mi-am dat seama cat mi-a lipsit aceasta indeletnicire... Nu atat absenta ei sau a produsului final, ca sa zic asa, cat adresantul. Nu fac parte din categoria celor care se respecta, gatind pentru ei insisi. Eu mancam pe unde apucam, deseori hrana rece sau comandam la diverse firme de catering. Mai dadeam cate un sfat pe ici pe colo, pentru ca in constiinta amicilor ramasesem ca o mare bucatareasa! Dar ei habar nu aveau ce era la mine pe masa... Ambalaje de plastic si cartoane. Efectiv nu mai aveam nicio chemare catre bucatarie. Nu era zambetul care sa ma mangaie, nu erau vocea care sa-mi multumeasca sau mainile care sa ma imbratiseze.
Acum insa...
Am reinceput sa gatesc. Si o fac cu atata dragoste...

Cand ceilalti...

2011-01-17T13:35:00.003+02:00

Am preferat
Ca atunci
Cand ceilalti au urlat
Eu sa-mi soptesc vorbele...
Cand ceilalti au tropait
Eu sa pasesc pe varfuri...
Cand ceilalti s-au inghesuit
Eu sa dau un pas inapoi...
Cand ceilalti au insistat
Eu sa ma retrag...
Si cand ceilalti
Au incetat
Sa urle
Sa tropaie
Sa se inghesuie
Sa insiste...
Am aparut.

Asa m-au cunoscut mai bine.

Panaceu pentru rani. De orice fel...

2011-01-11T16:57:00.007+02:00

Ma dor uneori
Clipele ratacirii...
Imi lasa semne
Usturatoare
Pe fata
Pe maini
Pe piept.
As vrea sa le scot
Sa le elimin una cate una
Sa le extirpez
Chirurgical
Sa nu le mai vad
Arsura purpurie
Ele dispar insa
Instantaneu
Sunt absorbite
De suflet
Si uneori
De constiinta...
Ma dor uneori
Dorurile si durerile
Toate deopotriva
Inamice si prietene.
Curajul
Consolarea
Speranta
Increderea
Sunt doar
Antibiotice expirate.
Exista
- Spun unii -
Un antidot
Vechi de cand lumea
Permanent
Metamorfozat
Fara contraindicatii
Usor absorbit de corp
In doze nelimitate chiar.
...
Iubirea?

Black swan

2011-01-09T18:29:00.008+02:00

Aluneca pe luciul apei cu ciocul in sus, incercand sa vada mai departe de multimea adunata sa se holbeze. Se unduia incet printre suratele ei, auzindu-le rasetele infundate sau remarcile malitioase... "E neagra ca o cioara", "e oaia neagra a cardului", "e ca o pata de pacura pe apa", "albul este puritate si viata, negrul durere si moarte", "sarmana, trebuie sa-i fie greu asa, altfel decat noi"... Incetase sa mai asculte. Lasase in urma rumoarea pitigaiata a gloatei si isi continua drumul, muta si nepasatoare. Renuntase sa mai caute intelegere sau macar acceptare. Obosise sa mai spere in bunavointa, respect sau iubire.
Era... deosebita. Si invatase sa traiasca cu povara ei...

Dezbracata

2011-01-07T16:20:00.012+02:00

Mi-am descheiat
Nasture cu nasture
Haina sufletului
Nepasandu-mi
Ca sunt poate
Privita
Judecata
Ridicola
Vulnerabila
Tentanta...
Am eliberat
Din chingi
Sentimentele
Lasandu-le
Sa pluteasca
In voie
Necenzurate...
Ma privesc
Goala
In oglinda
Constiintei
Cicalitoare si rece.
Nu-mi pasa.
Frivolitatea mea
E asumata.
Emotiile trebuie sa zboare libere...

Dezmortire

2011-01-06T05:59:00.007+02:00

Incerc sa deschid ochii. Ma simt ca dupa un somn prelungit prea mult, cand pleoapele refuza sa se mai dezlipeasca, iar corpul, amortit, abia se rasuceste pe o parte...
Trebuie sa revin "la normal" cu functiile program, traseu zilnic, pregatire, rezolvari de probleme, comunicare, activitate specifica etc. Mai pe scurt, trebuie sa ma reobisnuiesc cu viata la munca.
Cele doua saptamani de vacanta de iarna au fost o savurare deplina a bucuriei si linistii casnice, o detasare de social si politic, o respingere voita a interactiunii cu exteriorul.
Imi frec tamplele intr-un gest mecanic, ca si cum asta mi-ar activa toate circuitele gandirii. Inchid si deschid palmele de cateva ori, ca sangele sa-mi invioreze bratele grele de odihna. Imi masez inima. Simt energia cum incepe sa circule in cascada...
Ma ridic. Pornesc.

Intre sfarsit si inceput...

2010-12-29T05:45:00.013+02:00

Se duce inca un an... In fata trecerii timpului ne incearca stranii sentimente; uneori ne straduim sa ni le explicam, alteori le abandonam pur si simplu caci, ne spunem, oricum nu mai conteaza. Rasfoiam mai deunazi printre postarile iernii trecute, uitandu-ma mai atent la ce imi doream si cam care-mi erau gandurile in fata bradului in asteptare... Tare sincere si puternice trebuie sa fi fost dorintele mele atunci! Vad, cu fata luminata de impacare si bucurie, ca ele au prins forma si culoare, traiesc. Ce reactie as putea avea in fata implinirii? Stau langa brad... Drumetul, de care vorbeam anul trecut, isi savureaza cafeaua si tigara alaturi, Fritz doarme molesit de caldura langa picioarele mele, zvacnind in visele lui copilaresti, casa ne miroase a mere si scortisoara... Si iar ajung sa nu stiu ce sa-mi doresc, mai mult decat ceea ce am deja. Atunci ma gandesc la ceilalti. Familie, prieteni, amici, colegi. Va doresc, tuturor, in anul ce urmeaza, vise implinite!

La multi ani, LMN, Whatever, Zenna, Cristian, Pappy, Vocea, Brush, Gabriela, Molie, Dora, Tlaloc, Ghiocel, Teo, Offshore, Flavius, Diana, Nelinistitu', Carmen, Sabina, Dyaz, Catalin, Zorro si toti care mi-ati trecut pragul, de cand am inceput sa arunc cu litere pe aici... Sa fiti sanatosi si sa auzim de bine in 2011!

Simtiri de iarna

2010-12-27T12:48:00.003+02:00

Fulgii imi inmuguresc in palme, ninsoarea imi coboara, in petale de argint, peste fruntea inseninata a curcubeu de iarna... Turturii gandurilor imi inteapa, din cand in cand, moleseala trupului, aflat in hibernare temporara... Inima se dezmorteste in fata focului blajin ce traieste langa mine. Iarna asta parca e de esenta diferita... sau poate nu am privit-o cum se cuvine pana acum?

Sarbatori acasa. Multumiri

2010-12-20T19:24:00.009+02:00

Merse ce merse si se opri. Degetele picioarelor ii zvacneau si-l dureau inabusit. Ochii il usturau de atata alb cu reflexe argintii, de metal. Obrajii, scrijeliti de ace de gheata, ii simtea sangerand. Ridica mana cu greutate si o duse catre fata. Apoi o privi. Nu, nu era sange. Desi isi simtea tot corpul o rana. Durerea drumului. Epuizarea. Lesinul. Sfarseala. Moartea poate, in curand. Se aseza si se uita in zare. Undeva, in desertul acesta inghetat si ostil, trebuia sa fie casa lui. Indeva, cineva il astepta cu inima stransa si se framanta de ingrijorare. Undeva, focul binefacator i-ar fi dezmortit trupul si i-ar fi incalzit gandul. Undeva, in acest pustiu de clestar, era iubirea... Dar unde? Se aseza si se ruga. Nu o facuse demult. Trecuse atata vreme, incat aproape uitase. Ingaima ceva, nici el nu intelegea ce. O ploaie calda, sarata, i se prelinse peste obraji, peste buzele care incepura sa il usture ascutit. O va gasi? Sau va muri inainte de a o cunoaste? Se ridica si porni. Daca va fi sa se termine, macar sa se intample in lupta. Cu vremea, cu pustiul, cu durerea, cu viata. Isi inclesta dintii si continua. Era pregatit sa moara pentru a putea rosti, inca o data, cuvantul Acasa...

Craciunul.
Pe langa bucurie, e timpul recunostintei, al multumirilor. Cel putin, eu asa simt.
Multumesc celor ce ma iubesc, ma suporta, imi duc lipsa sau imi doresc prezenta.
Multumesc tie, dragule, care m-ai invatat, m-ai priceput si imi esti alaturi, iubindu-ma. Multumesc familiei care ma pretuieste. Mamei, care, de acolo de unde este, ma protejeaza. Multumesc prietenilor. Stiuti sau nestiuti. Si in cele din urma, imi multumesc mie, ca nu m-am pierdut. Ca m-am pastrat, dincolo de incercari, acolo in adanc, aceeasi.

Zapada de azi

2010-12-17T13:27:00.008+02:00

Frumoasa esti, zapada, de aici, de sus, din casuta noastra! Te privim si ne minunam de jocul tau haotic, usor ametitor... Unul te admira, altul te mangaie, iar al treilea te musca si te inghite ca pe o fondanta racoritoare...
Tu aduci bucuria sarbatorilor si faci caldura casei sa aiba miros...
Readuci pe buze discutii despre brad, despre masa de Craciun, despre cadouri. Redai pofta de zbenguiala, de visare si de dragoste... Azi esti ca o patura calda peste casuta a trei suflete fericite.

***

Fritz, pregatit sa infrunte prima lui zapada:

In hamac

2010-12-15T17:09:00.004+02:00

Stau.
Privesc
Copacul miraculos de deasupra
Si cerul printre frunzele argintii
Si norii trecand in goana catre niciunde
Si viata mea...
Linistea calda, moale si galesa
Ma invaluie, ma cuprinde si ma cotropeste...
Mainile imi atarna
Sleite de oboseala binefacatoare a mangaierilor
Iar picioarele-mi sunt amortite
De fuga sangelui catre trairile inimii...
Stau.
Imi savurez
Fiecare pulsatie si clipire
Indiferenta
La frig
La durere
La moarte.
Vantul leagana hamacul incet
Simt
Traseele sforii pe spate
Puterea gravitatiei
Rasuflarea ierbii.

Scartaitul crengilor pune virgule gandurilor...

Ambiguu

2010-12-12T05:54:00.008+02:00

Frumusetea diminetii sta in venirea timida a zilei sau in fuga discreta a noptii?
Dulceata noptii sta in somnul linistit sau in imbratisarile calde?
Lumina zilei sta in puterea soarelui sau in licarul ochilor tai?...

Pasi in nisip

2010-12-10T14:15:00.010+02:00

Mergea incet, in bataia vantului intepator al serii. Vuietul marii estompase zgomotul orasului pregatit de culcare si ii acoperea, cu nepasare, freamatul gandurilor nespuse.
Inevitabil, fluxul memoriei o purta catre el. Ii placea sa-l vada cum adulmeca marea si se imbata cu mirosul proaspat si sarat al intinderii nesfarsite, ori de cate ori se aflau in fata ei... Ii placea sa surprinda cu coada ochiului zambetul lui multumit. Era mandra gandindu-se ca, in mare masura, i se datora aceasta bucurie.
Stia ca, dincolo de ironiile pe care le lansa la adresa oamenilor tinutului, el simtea ca acest loc i se potriveste si il revigoreaza. Ca incepe sa il vada ca pe casa lui. Ca incepe sa-l indrageasca, sa il caute cand este departe. Ca pentru el era mai mult decat un loc la malul marii, era regasirea tineretii, a caminului, a iubirii...
Se opri. Privi in gol, in intuneric. Briza rece ii inghetase obrajii si lobii urechilor. Trase aer in piept si porni catre casa, lasand in nisipul umed urma pasilor ei marunti...

***

Oamenii, dincolo de zona in care traiesc, de rasa, religie, sex, comunitatea careia ii apartin, sunt, in mare masura aceiasi. Cu bune si rele. Depinde si ce vrei sa vezi la ei, cat de deschis esti pentru a intelege si percepe diferentele, cat de bine reusesti sa te detasezi de prejudecati.

Orbu' a gasit Braila

2010-12-07T17:04:00.007+02:00

Luni am facut un drum la Braila. Cu treaba. Cel putin, asa trebuia sa fie. Dar am fost facut doar ca sa am de unde veni. Sau, cum se mai spune, ca sa fie drumul cu oameni... Peisajul pana la destinatie - cenusiu si anost. Nu mi-au atras atentia decat doua lucruri: un drum nou, facut ca la carte, din fonduri europene, cu santuri de scurgere, podete etc. dar fara wc-uri (lucru caracteristic pentru intreaga tara) si o localitate cu nume cel putin dubios, "Varsatura". Activitatea la care fusesem invitata a fost un rateu complet, un exemplu clar pe ce se arunca banii de la UE, adica pe nimic, in urma ramanand doar hartiile cu justificarea cheltuielilor. Cu completarea formularelor am inceput, am continuat si am incheiat. Si doua pauze de cafea si una de masa. Inceput cu o ora mai tarziu si terminat cu trei ore mai devreme. O activitate romaneasca neaosa. N-am ramas cu nimic. Suportul informativ inexistent, memoria mea vizuala nu a avut pe ce exersa, pentru ca imaginile erau postate intr-o camera fara jaluzele, iar pe pereti nu vedeam jucandu-se decat razele timide ale soarelui de inceput de iarna…
Ni s-a repetat enervant de insistent ca din 3000 de formatori in acest proiect national, vor ramane 1000, nemaifiind fonduri pentru numarul pe care si l-au propus initial. Pentru 2/3 drumul se va opri asadar la jumatate, banii cheltuiti cu scolarizarea lor timp de aproape doi ani fiind pur si simplu aruncati pe apa sambetei... Cine va hotari care vor continua proiectul? Pesemne unul ca cel care trebuia sa tina cursul de la Braila. Un zero barat. Dar cu un mare avantaj, acela de a fi aciuat functionaras la minister.
Asa cum am venit, asa am si plecat. Sau mai bine zicea vorba aceea populara:"am plecat bou..."

Trecere

2010-12-02T16:50:00.006+02:00

Trec.
Tiptil
Agale
Pe varful degetelor.
Vrand
Sa incetinesc timpul
Trairii.
Am renuntat
La cursa
Contra cronometru
A vietii
La alergarile sterile
Epuizante
Si fara finalitate.
La galopul acumularilor.
Imi privesc mainile goale
Doar vreascuri
De efort si nedormire.
Acum
Pasesc incet.
Port la gat
Clipa
Ca pe-o amuleta...

Lui

2010-12-01T04:41:00.013+02:00

Lui.
Tandretea
Dragalasenia
Grija.
Gandul
Si inima.
Faptele bune
Si vorbele dulci.
Intelegerea
Rabdarea
Si atasamentul.
Prezentul
Si
Viitorul.
Ea.

Cele mai frumoase intalniri apar cand te astepti mai putin.
Atunci cand incerci sa fereci usa si prin deschizatura apare o raza. Difuza. Rebela.
Te incalzeste si te lumineaza.
Si stii ca e a ta, venita in ultima clipa, ca o gluma a destinului amuzat sa se joace cu tine...
Magia regasirii Celuilalt. O posibila definitie a fericirii.

Sa-mi traiesti multi ani sanatos, baby!

Despre noblete

2010-11-28T16:23:00.010+02:00

Nobletea o ai in tine sau nu. Fie ca te nasti cu ea sau o dobandesti pe parcurs, in urma acumularilor succesive de experienta, ea este parte intrinseca a unei minti si a unui suflet. Te defineste, dincolo de orice gest pe care, din modestie, l-ai putea face pentru a o ascunde. Nobletea transpare dincolo de vorbe sau de fapte. Natural. Ea exclude mitocania, egoismul, ranchiuna, razbunarea, invidia etc. Pentru ca, nu-i asa, este un semn de noblete sa poti admira ceea ce tie iti lipseste sau pur si simplu te depaseste...

Am primit un trandafir. Nobil, ca si sufletul care mi l-a daruit...

Freddy si Montreux

2010-11-25T15:56:00.019+02:00

Acum trei ani, la Montreux, in sudul Elvetiei, aveam sa descopar ca acest om cu voce de aur iubise atat de mult acele locuri, incat inregistrase cu grupul un album (Jazz, in 1978) isi cumparase o casa de pe terasa careia ii placea sa admire apusurile pe lacul Leman (imagine folosita pentru coperta albumului Made in heaven).
Freddy spunea: If you want to find peace, go to Montreux.
Si am ajuns. Locurile si apusul, asa cum ma asteptau pe mine...

Tired of life

2010-11-23T13:26:00.008+02:00

In general, incerc sa ma dispensez sau macar sa ma detasez de senzatia de plictiseala in care omul descumpanit al inceputului de secol XXI a plonjat, cu sau fara voia lui... Incerc sa fac abstractie de lumea fara "zvac", fara speranta si dinamism pe care o constat in drumurile mele zilnice prin viata. Ma feresc, cu degetele incrucisate, de apatia generalizata asemeni unei cangrene amenintand miscarea. Creierului, inimii, trupului. Drumul printre oameni obositi sa gandeasca, sa spere, viseze, sa iubeasca, sa traiasca, in general, dar mai ales care se complac in aceasta stare, este deseori anevoios. Pentru ca starea de amortire, de blazare, de "moarte vie" este molipsitoare. Dar o iau ca pe o provocare a propriului intelect, a imaginatiei si vointei care freamata in mine. Si in orice om, dealtfel. Din pacate, din ce in ce mai putini sunt cei care aleg calea dificila a luptei cu sinele...

http://www.youtube.com/watch?v=zOtinGo4sWk

Un simplu val

2010-11-22T07:39:00.003+02:00

Un val.
Un curent
O prelingere
O spalare
O revenire
Un drum
O racoreala
O trecere
Un fior
Un flux
O atractie
O dalta
Doar sare pe buze
Sau o aducere-aminte...

Mereu altfel.
Depinde doar
Ce ochi il privesc...

What a day, what a day...

2010-11-18T19:34:00.014+02:00

... Si a fost sa fie "ham".

M-am trezit intr-o dimineata obisnuita, linistita, fara vreo adiere potrivnica. Acum, cand sfarsitul zilei se apropie si in curand voi pune capul pe perna, inima imi palpita nebuna, capul imi zvacneste de exaltare si planuri, trupul intreg este rascolit de emotie, gand, traire.
Asa a fost sa fie: 18 noiembrie.
Un barbat si-a realizat visul, de cand a aflat ca mai poate crede in iubire. A indraznit. Si a fost mandru de el. O femeie si-a implinit visul, de cand a intalnit barbatul si a stiut ca el este alesul. A acceptat, pentru ca-i este greu sa-si mai conceapa viata altfel decat este acum. Doi oameni maturi si-au implinit visurile de copii cand au vazut mogaldeata neagra in casa lor. Un bulldog francez (!), de o luna si o saptamana care, daca se va obisnui cu numele, ar putea raspunde la chemarea de Ronan (irish = "little seal"). Ne-a mirosit, a facut cunostinta cu casuta lui, a stat in bratele amandurora si ne-a lins bine mainile; multumit, acum doarme dus, pentru ca are cine sa-i poarte de grija.

Ma uit la ei cum dorm, epuizati, desi e devreme inca. Imi savurez bucuria in liniste, gandindu-ma, pe rand, la fiecare. Imi vor umple zilele, imi vor pastra zambetul pe buze, ma vor cauta din priviri, ma vor astepta, ma vor iubi...
Ce zi...
Se anunta linistita, obisnuita. Nu credeam ca va fi o data pe care o voi memora. Si totusi, azi, 18 noiembrie, soarta a vrut sa fie altfel. Un inel, o propunere, un caine.
O familie tocmai a inceput sa existe...

Ham sau miau?

2010-11-15T18:02:00.004+02:00

De ceva vreme, ii framanta un gand: un patruped, caci asa ii sta bine omului asezat la casa lui. Ea inclina mai mult catre pisica, el catre caine. Cantaresc avantaje, iau in calcul dezavantaje... Pana la urma, cad de acord ca inca nu e momentul. Si totusi, de ce se surprind unul pe celalalt, cautand anunturi? De ce asteapta amandoi o zi cu soare, cand o mogaldeata galbena sa le iasa in cale, implorandu-i parca din ochi cu un "ma luati si pe mine la voi"?

Chei. Ale Dobrogei...

2010-11-09T19:10:00.007+02:00

Nu stiu ce s-a intamplat acolo, dar, din prima clipa, ni s-au lipit de suflet. Si simtim nevoia sa revenim in orice anotimp. Uscaciune, vant, roca... sihastrie. Ne-am trezit cu noaptea-n cap, duminica trecuta, sa prindem rasaritul. Ne astepta.
Parca si ochii nostri aveau o culoare stranie...

Azi, pe Mahmuri, despre lipitori. Alea rele.

M

2010-11-08T14:55:00.004+02:00

Ziua numelui poate fi apasatoare uneori; nu te poti ascunde sau fofila, asa cum faci cu cea de nastere, pe care o stiu cativa si gata. Cu numele, iti place sau nu, defilezi toata viata. Si cum vine o zi dintr-asta, "sfanta", toata lumea verifica agenda telefonica si suna. Sau trimite mesaje. Sau mailuri. Frumos, nu am ce spune. Si sarbatoritul, vrea-nu vrea, este in centrul atentiei. El stie lucrul acesta. Nu ca i-ar displacea neaparat. Dar nu are incotro si se imbraca mai elegant, se parfumeaza mai tare, isi aranjeaza mai bine parul, isi verifica manichiura, se pregateste cu "ceva bun" pentru apropiati. Intr-o astfel de zi, zambetul parca i s-a lipit pe fata si nu vrea sa mai coboare, pupa pe toata lumea, strange maini si imbratiseaza. Nu-i rau. Mai ca mi-ar placea sa fie zilnic asa...

Am primit o sumedenie de lucruri, dar cel mai valoros, pe departe, este o inimioara, care mi-a fost daruita pe deplin...

2 in 1

2010-11-04T16:49:00.008+02:00

Cand trandafirul moare, fluturele il insufleteste; cand fluturele moare, trandafirul il reinvie...
Existam pentru cei ce vad in noi. Pentru cei ce simt in noi. Pentru cei ce cred in noi. Pentru cei ce, incet-incet, isi gasesc lacas in noi. Se ajunge la o coabitare pasnica, armonioasa, creativa, a doua constiinte, a doua suflete, intr-o entitate unitara si echilibrata, cu un singur vis. Dupa ce invatam sa traim asa, se va asterne linistea... si iubirea va putea sa infloreasca in propria ei gradina.
Se apropie iarna si bruma ameninta trandafirii... samanta insa ramane acolo, in pamant, la adapost...

2010-11-03T05:05:00.000+02:00

Apa

2010-11-02T11:16:00.005+02:00

Intotdeauna in desert e apa. Trebuie numai sa speri si sa cauti. Si sa fii pregatit sa suporti asteptarea, durerea, efortul sfasietor, arsita neincrederii si spasmele dezamagirii. Si mai ales, trebuie sa te cureti. Sa arunci din tine tot ce a fost murdar si inveninat. Sa te pregatesti de intalnirea cu Apa. Caci ea abia atunci va deveni izvor pentru floare si rod...

Azi, pe Mahmuri, despre cautarea luminii...

Beloved

2010-11-01T13:57:00.004+02:00

Nu stiu ce mi se intampla, dar de ceva vreme ma amuza orice situatie disperata, ma face sa zambesc orice moment imposibil de escaladat pana mai ieri, imi starneste hohote de ras orice impas fara iesire. Sunt intr-un joc de-a v-ati ascunselea cu dificultatile, pe care le ironizez si le depasesc miraculos pe ultima suta de metri. Am permanent sentimentul ca cineva acolo sus ma iubeste si certitudinea ca aici, pe pamant, cineva chiar o face, zi de zi...

In cadere libera

2010-10-29T16:45:00.006+03:00

Ma arunc
In bratele destinului
Refuz
Sa il mai controlez
Sa il mai driblez
Sa ma opun catusi de putin
Plutesc in deriva
Vantul bate in rafale
Uneori mai reci
Alteori mai calde
Vad de jur imprejur perspectiva
Dar uneori
Ma pierd in fata unui detaliu
Si incepe ameteala
Ma las invaluita
De starea de bine
Actuala
Viitorul nu mai este
In buzunar
Unde credeam ca-l aveam
Am gasit doar doua bilete
La zborul
Fara destinatie
Ma uit alaturi
Sa te vad plutind
Langa mine
Dar nu esti...
Desi
Daca ma uit mai bine
...
Te zaresc jos
Asteptandu-ma cu bratele deschise.

Pentru tine

2010-10-28T14:19:00.005+03:00

Am vrut sa-ti ofer un trandafir
Dar pana m-am framantat
Ce vorbe frumoase sa-l insoteasca
S-a ofilit...
Imagineaza-ti-l
Rosu ca sangele soarelui in apus
Si catifelat
Ca pielea mea cand simte apropierea ta...

I can't stop...

Tonalitati

2010-10-28T12:59:00.002+03:00

- Mi-ar placea sa incetezi...
...
- Te rog, ai vrea sa incetezi?
...
- Vrei sa incetezi?
...
- Inceteaza, te rog...
...
- Inceteaza!
...
- Dar inceteaza odata! In-ce-tea-za!...

Unora, indiferent pe ce ton le-o spui, nu pricep. Sau pur si simplu nu vor. Ce faci atunci?! Renunti, presupun...

Ensemble, c'est tout...

2010-10-27T14:10:00.003+03:00

Care este probabilitatea, ca intr-un univers cu miliarde de stele, pe o planeta cu miliarde de oameni, intr-o tara uitata de Dumnezeu, doua suflete, ratacite-n spatiu si timp, sa-si gaseasca perechea?! Una foarte mica. Si totusi... se intampla. Invaluiti in magia lor comuna, vor trece prin viata alaturi. In fond, tot ce ii mai intereseaza, de acum incolo, dincolo de un univers, o tara, un spatiu si un timp, este sa fie impreuna...

La masa negocierilor

2010-10-26T17:06:00.003+03:00

Cuvintele
Au intrat in greva
Ilegala
Si pe termen nelimitat.
Le-am promis
Marire substantiala
De valoare si greutate.
Mi-au raspuns
Cu nonsalanta
Ca s-au saturat
De blabla-uri
Si zambete generoase
Ca vor
Fapte imediate
Realizari concrete
Si palpabile.
Au recunoscut
Ca au un sindicat slab
Si au hotarat
Sa se alieze
Cu simturile
Recunoscute ca puternice.
Sa rastoarne
In sfarsit
Guvernarea
Abtinerii si asteptarii.
Constransa
Am intrat la negocieri...

Cuvinte diferite spunand acelasi lucru...

Printre ziduri, lumina...

2010-10-25T15:43:00.006+03:00

Merg
Pe acest drum
Sculptat in timp
Rece si anevoios uneori
Il urc usor, pe varfuri
Semeata si increzatoare
Nu-mi pasa
De piatra rece si umeda
A memoriei
De muschiul alunecos
Al capcanelor firesti.
Simt iubirea ta
Alaturi...
Si sparg
Cu mainile insangerate
In zidurile existentei
Usi si ferestre
Ca lumina sa patrunda
Acolo unde nu a indraznit niciodata...

Azi, pe Mahmuri, despre unii colegi de munca. Aia nesuferiti.

Luna plina

2010-10-22T05:48:00.006+03:00

Luna plina
Se joaca viclean
De-a v-ati ascunselea
Cu marea
Cu orasul
Cu mine.
Ii caut privirea
Dar si-o intoarce rapid
Zambind in coltul gurii
Ma priveste
Cand nu sunt atenta
Si rade superior
De tremurul
Ce ma cuprinde.
Stie
Ca mi-e frica
De iarna nepasarii...

Azi, Mahmurii sarbatoresc 1 an. La mai mare!

Dans

2010-10-21T05:47:00.004+03:00

Te apropii incet
Usor intimidat de propriul gest
Au trecut parca secole
De cand nu ai mai dansat
Ma cuprinzi cu bratul pe dupa mijloc
Caldura imbratisarii
Imi imbujoreaza fata
Ne potrivim pasii pe parcurs
Trupurile devin unul
Parul meu te mangaie
Mana ta ma dezmiarda
Oricum
Muzica nu se mai aude
Nici macar in surdina
Doar inimile bat ritmul
Si ochii se cauta
Se privesc
Se absorb
Si se pierd
Intr-un sarut...

Good luck!

2010-10-20T08:17:00.012+03:00

Astepti indelung
O anumita clipa

Un nou capitol va incepe
Paragrafele si dialogurile
Aerisesc randurile
Prologul l-ai incheiat
Si esti curios la aflarea actiunii
Personajele par incitante
Notele de subsol te trimit
La analogii din trecut...
Rasfoiesti in continuare
Cartea numita Timp
Iti cufunzi fata intre file
Mirosul de cerneala proaspata
Al minutelor
Te invita la visare.
Cu siguranta
Va fi o aventura a cunoasterii.
Finalul deschis
Da frau liber imaginatiei...

Tin pumnii stransi. Cineva are nevoie de noroc. Ii dau, din toata inima, portia mea pe ziua de azi...

Pe Mahmuri, un anunt umanitar.

Odihna

2010-10-19T05:44:00.004+03:00

Azi. Una din zilele acelea cand nu ai chef sa iesi din casa. Ci sa ramai, sa dormitezi, sa-ti pui un film, sa asculti muzica, sa-ti iei o farfurie cu sandwichuri si un ceai cald in pat, sa mai citesti cateva randuri, sa scrii. Sa ramai izolat, sa sfidezi exteriorul cu nepasarea. Sa fii tu cu tine. Sa te bucuri de caldura caminului tau. Sa ai timp sa te gandesti la lucrurile cu adevarat importante. Simple si atat de minunate in simplitatea lor...

Pe Mahmuri, m-am legat putin de Legea Educatiei. Putin. Nu merita efortul. Se va schimba. Again and again and again...

Later edit:
Si-a smuls trandafirul purpuriu din inima si mi l-a asezat in par...

Stapana norilor

2010-10-17T05:02:00.006+03:00

Statea intinsa pe spate, acolo, pe dealul mirosind a flori si privea norii. Auzea vocea bunicii chemand-o. Trebaluia prin curte si din cand in cand o striga, sa se asigure ca era totul in regula. Dar acum, cand ea contempla forma neregulata a norilor, urmarindu-i cu degetul pe un traseu imaginat doar de ea, acea voce parca venea din alta lume. Nu mai simtea autoritatea, ci doar caldura ei. Si continua sa se amuze, incercand sa apuce cu mana puful acela ireal care o atragea mai mult decat orice. "Daca m-ar intreba cineva ce as vrea sa stapanesc, as spune ca norii", isi zise in gand. Visa cu ochii deschisi la calatoriile pe care le-ar fi facut, calare pe un nor, prin toata lumea. Ar fi stat intinsa, uneori citind sau desenand, alteori doar privind culorile pamantului sau ale curcubeielor. Ar fi plouat acolo unde gasea uscaciune sau i-ar fi racorit pe pribegii desertului. Ar fi impanzit intreg cerul, pe care-l vedea anost fara dantela norilor... Vocea bunicii devenea usor nelinistita si ea se amuza nepasatoare, gandindu-se doar la imparatia ei curata si imposibil de cucerit.
Anii au trecut. A avut multe, a pierdut tot atatea. Dar nu i-a pasat. Averea ei e alta. Se simte inca stapana norilor. Este suficient sa stea intinsa pe spate, pe un deal cu iarba mirosind a flori si sa intinda mana...

Dincolo

2010-10-14T15:32:00.005+03:00

Dincolo de vorba e fapta

Dincolo de absenta e dor
Dincolo de ura e iertare
Dincolo de durere e satisfactie
Dincolo de intrebare e raspuns
Dincolo de viata e moarte
Dincolo de moarte... ce-o fi?
Dincolo de lacrimi e speranta
Dincolo de zambet e neliniste
Dincolo de oglinda nu este mereu realitate
Dincolo de mare e tarm
Dincolo de gand e amintire
Dincolo de privire e suflet
Dincolo de noapte... suntem noi.

Daca am fi mai atenti la ce se afla dincolo... de idei, de oameni, de aparente sau certitudini relative, poate ca...

Toamna-n parc

2010-10-12T13:40:00.008+03:00

E toamna-n parc
Si-n inima inghetata a florilor
Vantul imprastie
Firisoare uscate de iarba intarziata
Inaltandu-le in neantul cenusiu al norilor.
Ascult acorduri pierdute-n fosnetul copacilor zgribuliti
Si ma-nfior la auzul gandurilor mele.
Pasii calca fara regret
Visele ce niciodata nu se vor implini...

Diminetile noastre

2010-10-10T15:36:00.007+03:00

Dimineata rece de octombrie. Deschise ochii in intuneric, intrebandu-se cat o fi ceasul. In ultima vreme dormea mai mult decat de obicei, din cauza vremii mohorate si a soarelui ce-i batea tot mai tarziu in geam. Simtea mirosul imbietor al cafelei venind din bucatarie, dar ramase cateva momente in pat, gandindu-se. La ce avea sa faca in cursul zilei, la cafeaua calda din camera de alaturi, la ei... Zambi. Avea un mod cu totul particular de a o face, in special dimineata (un amestec de linguseala pisiceasca si zambet a la Scarlett O'Hara dupa noaptea de amor cu Rhett), cand pleoapele sunt mai grele si corpul este nefiresc de cald. Se ridica din pat agale si porni pe firul cafelei care, in loc sa o conduca spre filtrul cu licoarea magica, o duse direct in bratele lui. Isi facusera un obicei din a se imbratisa la culcare si la trezire, parca pentru a-si confirma, o data in plus, ca da, sunt acolo, impreuna... sau poate era nevoia profunda de a-l atinge pe celalalt, de a-i arata iubirea... sau poate... In fond, de ce ar trebui explicatii pentru gesturi firesti intre doi oameni ce se iubesc? Discutiile de dimineata, cand spiritul si trupul se dezmortesc, sunt printre cele mai placute. Sunt calme, soptite, nu poarta in ele apasarea cotidiana. Vorbeau, isi zambeau, se mangaiau, se amuzau... ca de obicei. Si totusi, in dimineata aceasta aparent banala de octombrie, el ii pregatise o surpriza. Atat de frumoasa, incat ea, la cateva momente dupa, facea sandwichuri cu lacrimi de fericire...
Cat ea dormise, el se gandise la ea.

Paiata de langa noi

2010-10-08T15:30:00.011+03:00

Apare din senin
Mereu cand simte prada
Cand singura ramane
Si nu-si gaseste-ofranda.

Profita de durere
De gol sau despartire
Pandind din umbra clipa
Cand omul nu-i in fire.

Isi pregateste cu-arta
Intrarile in scena
Cu declaratii false
Si cu miros de ghena.

Se straduie sa rada
Dar jalea-i este sora
Frustrarea-i curge-n vene
Si fitele-i fac hora.

Doar rictus obosit
Arata gura-amara
Caci raul si prostia
Tot vor sa ias-afara.

E jalnica-n trairi
Ridicola in spuneri
Bravada-i dezumflata
E-abjecta in propuneri.

Se simte ocolita
Si nebagata-n seama
Nu intelege greata
Celor ce nu o cheama.

Unii chiar au o viata
O casa, o iubire
Ea jinduie-n tacere
Si asta nu-i convine.

Insinuari ascunse
Sau explicite-arunca
Poate vreo musca moarta
Ii pica in peruca.

Nu intelege insa
Menirea-i este una
Sa tot ramana singura
Si jinduind intr-una...

Ca sa stii sa te feresti de paiata, trebuie sa o recunosti. E foarte abila si isi ia diverse infatisari. Cel mai adesea binevoitoare. Face pe prietenoasa, pe admiratoarea, pe omul cumsecade si saritor la nevoie. Atentie! Sunt doar ziceri, in fapt, nu face nimic neinteresat. Perversa si versatila, incearca marea cu degetul. Nu are rusine si nu simte nicio retinere in a face declaratii sforaitoare si indraznete. Chiar si cand stie ca nu are loc in schema. In fond, o incercare in plus nu strica, isi zice ea. E sfatoasa alteori, ii place sa te trateze familiar, tot in ideea unei apropieri. Multi sunt cei care-i pica in plasa, de aceea are tupeu si nu renunta usor. Pe mine insa, care duc povara unei intuitii blestemate, nu ma poate pacali usor. Asa ca... paiata, muta-ti mintea de paie aiurea si... vant!

Toamna batrana

2010-10-06T06:10:00.003+03:00

M-ai luat de brat
- Insistenta ca o baba -
Sa-mi arati frumusetea ta
Mereu prea tarzie.
Sa-ti simt mirosul de dovleac
Si crizantema infrigurata.
Sa-ti aud plansetul ragusit
Dar elegant
De diva apusa.
Mi-am strans esarfa
In culorile tale
La gat
Si am pornit.
Imi aud pasii prin balti
Mana rece incearca sa opreasca
Scartaitul umbrelei...
Privesc
Imprastiate pe jos
Frunzele
Crengile
Castanele...
Esti mandra de ce ai facut?!

Iubesc toamna. De aceea, imi permit, uneori, sa o cert. Asa facem si cu cei apropiati. Ii certam, dar cu mult, mult drag...

Despre prostie

2010-10-04T14:31:00.006+03:00

Se intampla uneori s-o fac pe prostul. Ma protejeaza cumva. Si ma amuza cand in ochii celorlalti vad un licar de genul "uite ce prost e". Nu-si dau seama ca eu, in sinea mea, spun " stiu ca ma crezi prost, dar esti atat de prost incat nu-ti dai seama ca stiu asta."

Cand un copil da dovada de prostie, e amuzant. Cand un adult face acelasi lucru, e ridicol. Trebuie lasat atunci in pace, sa-si dea seama ca a fost prost. Va reusi sa atenueze cumva efectele, dar de ridicol nu va scapa.

Nu era prost in totalitate. Avea doar niste iesiri spontane de prostie care uneori aduceau farmec, alteori umor, deseori perplexitate. Sunt absolut haioase momentele cand taci si admiri, in intimitatea ta, prostia unora.

Dupa cum stim, prostia nu doare. Altfel, nu am putea trai din cauza zgomotului provenit de la vaiete si vaicareli. Ne doare insa cand o intalnim la oameni de la care aveam anumite pretentii. Ca sa nu ne doara, trebuie sa renuntam la pretentii?

Ajunsese sa spuna despre toti "e prost", "e proasta" "sunt prosti". Si n-a mai stiut, la un moment dat, care era cu adevarat destept.

Corect, cel mai amuzant este prostul fudul. Aura i se coloreaza instantaneu, coada i se roteste precum morisca si incepe sa se ridice usor, cat sa vada peste capul celorlalti. Isi face atunci o poza pe care si-o pune intr-o rama pe perete la birou. Cei care au insa o samanta de minte undeva si isi vor da seama de ridicolul si prostia lor, vor tacea. Nu vor mai fi la fel de guralivi, artagosi sau carcotasi ca pana atunci. Si-au inteles lectia. Pentru ei, numai ingaduinta.

Oamenii destepti au fost mereu preocupati de prostie. De ce? Pentru ca o recunosc imediat (chiar si la ei), se straduiesc sa o evite (desi deseori ii pica-n plasa) si pentru ca vad in ea o savuroasa sursa de ironie si o lectie inepuizabila de viata.

Si cel mai destept om a dat dovada, macar o data, de crancena prostie. Si cel mai prost om poate da, la un moment dat, dovada de sclipire. Trebuie numai sa ai norocul sa surprinzi momentul. Este pur si simplu inaltator.

Niciodata nu mi-am comparat prostia cu a altcuiva. Am considerat-o unica. Numai a mea. Pana la urma, a fost si ea rodul unui efort personal.

Imi plac prostii care stiu sa rada. Nu-mi plac cei incruntati. La primii, mai exista o speranta...

Neoameni

2010-09-29T15:58:00.004+03:00

Consiliu de Administratie.
- Cine lipseste?
- Pai... cutarica.
- Daca stia ca lipseste, de ce nu a trimis inlocuitor? Cineva trebuia sa prezinte situatia...
- Nu stiu, spuse secretara CA. Nu a anuntat.
- Sa se consemneze in procesul-verbal absenta.
Zis si facut.
Dupa doua zile, aflam ca omul anuntase secretara CA ca nu poate veni. Aceasta insa, de fata cu ceilalti, nu a recunoscut.
Stau si ma intreb: ce poate motiva un om sa-si tradeze gratuit colegul de munca?
Frica de sefi? Ranchiuna? Teama sa spuna ceva ce nu ar fi pe placul altcuiva? Prostia? Inconstienta? Linguseala? Mi-e rusine uneori ca semenii mei sunt furnici pe langa furnici...

Light side... dark side...

2010-09-28T10:22:00.005+03:00

Alb si negru
Bine si rau
Curat si murdar
Lumina si intuneric...
Toate-s in noi
Mintea le framanta
Le lucreaza si le aduna
Le selecteaza si le trimite.
Uneori se intampla
Sa faca lucruri
Fiind in alta parte
Sau pur si simplu
Lasand altceva sa gandeasca
In locul ei...
Cui ii permitem
Sa se dezvolte mai mult
Acolo inauntru
Este masura fortei noastre...

(Incercam uneori sa ne salvam pielea spunand ca preferam culorile, diversitatea, melanjul... )

Aripi de poezie

2010-09-26T05:29:00.006+03:00

Ieri mi-am petrecut dimineata in compania unor poeti romani, care isi exprima emotiile in specii ale genului liric mai putin intalnite pe la noi... si e normal, intrucat sunt specifice artei japoneze: haiku, tanka si renku. Am participat, in calitate de gazda, la Simpozionul national de poezie japoneza. I-am ascultat, va spun sincer, cu multa placere pe acei oameni sensibili, tineri (desi aproape toti aveau peste 60 de ani), pasionati... Este impresionant sa vezi cum, in criza asta generala (economico-financiara, culturala, morala etc), unii oameni se gandesc la suflet, la natura, la esenta vietii... si mai mult, strabat tara pentru a se intalni si a se citi unii pe ceilalti. Am admirat simplitatea, curatenia stilistica, gandul limpede precum o lacrima de inger si cald precum o raza de soare printre ramurile unui tei...

"Miresme de pomi -
infloriti prea devreme
in cursa cu timpul"
(Olga Dutu)

Pe Mahmuri, m-am amuzat de ultima traznaie prezidentiala:

http://mahmurintrefantome.blogspot.com/2010/09/basescu-socheaza-din-nou.html

Despre iubire

2010-09-24T17:27:00.006+03:00

Iubirea depaseste orice limita pe care cineva s-ar gandi, vreodata, sa i-o impuna. Se inversuneaza sa fie acolo unde vrea ea. Unde se simte bine. Unde se hraneste si este hranita.
Iubirea e sau nu e. Nu poti comanda cuiva: "iubeste-ma!". E ca si lectura. Daca n-o faci deschis, de placere, poti s-o consideri nula. Va trece pe langa tine, fara sa lase nimic in urma...
Iubirea, cu cat mai dificila ii va fi ascensiunea, cu atat se va bucura mai mult de varful atins...

Azi, pe Mahmuri, am scris Corul ratacitilor:
http://mahmurintrefantome.blogspot.com/2010/09/corul-ratacitilor.html

Manu

2010-09-23T16:13:00.012+03:00

Manu este prietena mea.
Nu de foarte mult timp, dar intamplarile prin care am trecut in ultimii aproape doi ani, m-au convins de acest lucru. In viata, unii prieteni vin, altii pleaca, in functie de traseul pe care existenta noastra se incapataneaza sa il urmeze... O cunosc de mult timp dar, mai mult decat o buna profesoara de filosofie si o colega, nu am vazut altceva in ea. Bineinteles, anumite calitati le remarcasem, dar eram prea preocupata de alte persoane, pe care le consideram la acel moment foarte apropiate si nu-mi pusesem vreodata problema ca ea sa ocupe un alt statut decat cel cu care ma obisnuisem. Dupa schimbarile survenite in viata mea acum aproape doi ani, cand amicii au inceput sa se aleaga, cand prietenii au inceput sa se trieze, am devenit mai atenta la aceasta femeie, ceva mai mica decat mine, care isi oferea mereu ajutorul. La munca si in viata privata. Nu-i povestisem prin ce trecusem, pentru ca mereu am considerat ca viata intima nu se vorbeste la job (de-asta am si fost acuzata ca as fi exclusivista sau cu nasul pe sus, de unele colege, prea dornice sa-mi treaca pragul). Si nu aveam nevoie de un umar pe care sa plang sau de cineva care sa ma consoleze. Luasem realitatea petrecuta ca pe un fapt firesc si incepeam sa ma obisnuiesc cu noua viata. Vara trecuta, dupa al doilea necaz consecutiv in sase luni, moartea mamei, am fugit in tara. Singura. Am luat masina si m-am oprit la Targu-Mures. La Peninsula. Nenorocul meu a fost ca televiziunile m-au filmat la unul din concerte. Spun nenoroc, pentru ca la munca tot locul vuia despre ce facusem eu, vezi-doamne, in perioada de doliu... Manu a venit timida la mine si mi-a soptit: "Te admir... si eu as fi facut la fel". De primul mare soc i-am spus abia iarna trecuta. Oricum, a fost prima care a aflat de la munca. Nu stiu de ce, dar asa mi-a venit. Simteam ca merita macar acest lucru, ca s-o diferentiez de ceilalti. Si pentru ca o stiam discreta, cumpatata si cu o ascunsa admiratie pentru mine, mi-am luat inima in dinti. Si cand i-am spus... m-a luat in brate si am plans amandoua, ca doua proaste. Exagerez. Ca doua femei. M-a certat, mi-a reprosat ca nu am cautat la ea sprijin, ca nu trebuia sa trec singura prin acele momente grele... Si nu a vorbit niciodata cu nimeni pe subiect, desi pentru oricare alta ar fi fost barfa deceniului...
Vremurile s-au schimbat. Cand in viata mea a aparut altcineva, ea a fost prima careia i l-am prezentat. Si l-a acceptat imediat bucuroasa. Ne-a primit in casa ei, in caminul ei. Am iesit toti patru si ne-am dat seama ca rezonam la aceleasi poante, ca avem dialoguri frumoase pe orice tema, ca momentele petrecute impreuna au inceput sa se repete si sa fie dorite de ambele parti.
Azi i-am spus ca ii multumesc si ca o consider prietena mea cea mai buna.

Acum stau tulburata si nu-mi trece imaginea unei femei in toata firea, plangand in hohote si imbratisand o alta femeie, la auzul celor cateva vorbe pe care i le-a spus...

Si intre doua femei poate exista o prietenie sincera. Eu abia acum am aflat...

Lama pumnalului

2010-09-23T05:37:00.005+03:00

Am simtit arsura
Apoi frigul paralizant
Si durerea sfasietoare.
Nimic insa
Nu mai durut mai rau
Ca dezamagirea...

Azi, pe Mahmuri, am scris despre carnavalul zilelor noastre:

http://mahmurintrefantome.blogspot.com/2010/09/carnaval.html

Nu voi mai scrie...

2010-09-22T18:02:00.011+03:00

Nu voi mai scrie despre iubire.
Cerneala s-a uscat
Asteptand forma ideii...
Forma s-a evaporat
Asteptand fondul gandului...
Gandul a zburat
Asteptand impulsul inimii...
Care
Uitand de pagina goala
Se bucura egoista
Alaturi de noua ei partenera:
Inima ta...

http://www.youtube.com/watch?v=qXqDLPCC4F4&feature=related

Intelepciunea de azi

2010-09-21T16:00:00.008+03:00

Astazi am pierdut foarte mult, material vorbind.
Dar am adunat puncte experienta, care-mi vor folosi toata viata.
Daca e sa pun in balanta, pot spune, asadar, ca am castigat.
Care este pretul intelepciunii? Se pare ca foarte mare.
Dar merita toti banii...

Mie

2010-09-20T09:03:00.005+03:00

Atunci, demult, mi-am jurat sa ma pastrez acolo, in adanc, toata viata.
Sunt atat de bucuroasa ca m-am tinut de cuvant...
Uneori este bine sa ne multumim si noua.

Cosmar

2010-09-16T23:35:00.007+03:00

Alerg prin padurea nebuna.
Talpile-mi ard de durerea ratacirii
Tamplele-mi zvacnesc chinuitor
Sangele lacrimilor imi inroseste vestmantul...
Copacii cu coroana de sarma ghimpata
Ma strang in brate
Hranindu-se cu pielea frageda a mainilor si pulpelor
Ciocarliile au colti ascutiti de jivine
Si-mi rod gleznele
Lasandu-mi oasele dezvelite
La cheremul celorlalte fiare insetate.
Caut iesirea.
Licarul luminii mi se arata incetosat
Incerc sa-l ating
Dar nu mai am maini
Incerc sa fug
Dar nu mai am picioare
Incerc sa strig
Dar nu mai am glas
Incerc sa plang
Dar nu mai am suflet...

Ma trezesc.
Imi sterg sudorii de pe gat.
Imi pipai mainile, picioarele, ochii.
Imi simt inima.
Bate.
Bate.
Inca bate...
Intind mana.
O ating pe a ta.
Esti!

Duiosie

2010-09-16T16:57:00.016+03:00

Dac-as putea
Ti-as mangaia
Fiecare suspin
Transformandu-l
In zambet timid...
Fiecare dezamagire
As ineca-o
In lacrimile prea sarate ale marii...
Ti-as cuprinde mainile
Si le-as lasa sa dormiteze
Lenese si calde
Intr-ale mele...
Am vorbi
Si am rade
Pana la epuizare
De lume
De noi
De viata asta
Care ne joaca pe degete
Sfidand-o
Cu frumusetea
Nealterata
A sufletelor noastre...

Adiere de toamna

2010-09-14T08:24:00.006+03:00

O adiere de vant racoros m-a trezit dis-de-dimineata, aducandu-mi aminte ca-i toamna... si ca azi trebuie sa fac o tura pe la emitatorii facturilor cu numele meu pe ele. Privesc cu seninatate jefuirea constanta a buzunarului meu de catre un guvern jalnic in neputinta lui, incerc sa ma mentin deasupra vaietelor comune si firesc impartasite, ale celorlalti, ma zbat sa rezist atacului final al acestui monstru numit stat in care am avut nesansa sa ma nasc. Caut in mine motivatii, forta, energie, putere, vitalitate si toate celelalte sinonime laolalta, pentru a continua sa cred in lumea exterioara. Imi dau seama, a "n"-a oara, ca ma salveaza, mereu, sentimentele. Acea latura profunda, pozitiva si curata a EU-lui pur, pe care o mai ratacim uneori, dar la care ar trebui sa revenim ori de cate ori simtim amenintarea. Inchid ochii. Prospetimea adierii de vant tomnatic imi mangaie fata... Viata este totusi atat de frumoasa...

Azi, pe Mahmuri:

http://mahmurintrefantome.blogspot.com/2010/09/voodoo-dolls-for-masses.html

Un an...

2010-09-11T18:26:00.007+03:00

Primul an in viata unui cuplu...
Cel mai frumos? Cel mai greu? Cel mai...
Nu. A fost si atat.
Iubire
Distanta
Drumuri
Neliniste
Intrebari
Raspunsuri
Cautare
Tatonare
Descoperire
Adaptare
Completare
Renuntare
Prietenie
Familie
Visuri
Zbor
O casa.
Un camin.
Multa iubire...
Si e doar un inceput.

Tin in mana cea mai frumoasa toamna. Ti-o daruiesc...

http://www.youtube.com/watch?v=uGiKx9Y8at8

Delicate balance

2010-09-11T06:47:00.011+03:00

Viata
Ma ofer voluntar
Sa aplici pe mine legea compensatiei.
Sa-mi dai
Exact atat cat ti-am dat.
Sa-mi iei
Exact atat cat ti-am luat.
Atatea palme sau pumni sau ghionturi
Cate am impartit.
Exact
Atatea minciuni sau vorbe grele
Cate am spus.
Atatea iluzii sau promisiuni desarte
Cate am facut.
Exact
Atatea rautati sau intrigi
Cate am tesut.
Sa-mi iei
Exact
Atat cat am luat eu celorlalti.
Sa-mi dai
Exact
Atat cat am dat eu celorlalti.
Si tie, Viata.
Caci cu tine am o socoteala.
Apoi ma pot culca linistita.
Stinge lumina si lasa balanta asa, neechilibrata...

File de poveste

2010-09-08T13:33:00.013+03:00

Au fost odata doua fete... tinere, frumoase, destepte, curajoase. Sa le spunem Alba-ca-Zapada si Cenusareasa. Deseori lucrasera impreuna la jobul lor modest, cot la cot, unde indurasera umilintele unui zmeu nemilos, hapsan si mediocru, se sprijinisera la nevoie, isi plansesera necazurile, isi facusera chiar planuri de razbunare impotriva oranduirii, se incurajasera reciproc pe drumul ales. Si mai presus de toate, isi facusera planuri marete de cariera. Se respectau si niciodata una nu-i statuse in cale celeilalte. Ba dimpotriva. A venit insa si ziua in care zmeul a trecut in lumea celor... fara job, adica la pensie. Au petrecut ele atunci nopti de veghe, gandindu-se ce si cum sa faca, sa fie bine si in regat si in viata lor. Si pentru ca Alba-ca-Zapada se bucura de sprijinul Imparatului Rosu, iar Cenusareasa avea prea multe indoieli care o macinau, au ajuns la concluzia ca cel mai bine ar fi ca cea-alba-ca-neaua sa preia treburile oranduirii, promitandu-si sa ramana alaturi, umar langa umar, indiferent ce se va intampla in regat: razboaie, intrigi, clevetiri, comploturi, nemultumiri etc. Timpul a trecut... Alba-ca-Zapada a inceput sa se vada mai alba decat zapada, a inceput sa agreeze compania imparateselor de la curtea mare, a inceput sa se impauneze cu relatiile si favorurile printilor avuti, a inceput sa aprecieze linguselile piticilor laudatori. Incet-incet s-a indepartat de Cenusareasa, in care vedea o amenintare posibila la tron, intrucat avea de partea ei caldura si respectul multimii modeste. A inceput sa o umileasca in piata mare de cate ori avea ocazia, sa o puna la treburile grele si murdare, sa o indeparteze de la masa imbelsugata. A inceput sa o vada doar cat semnificatia numelui. Dezamagita si indurerata, Cenusareasa s-a retras in sinea si in odaia ei, hotarata sa taca si sa astepte ziua in care Povestitorul, cu putere si har, va gasi un final pentru personajele lui...

Luni, zi de fiere

2010-09-06T19:02:00.005+03:00

Au si zilele proaste o ciclicitate a lor.
Nu o cunosc, nici macar nu o banuiesc,
Altfel m-as ascunde
Unde sa nu intalnesc tipenie de om
Ci doar ape si frunze
Care sa-mi aminteasca de trecerea vietii...
Am simtit intotdeauna in mine o respingere
A zilei de Luni.
Paradoxal, ar fi trebuit s-o indragesc,
Caci este ziua in care m-am nascut...
Si totusi, ea se incapataneaza
Sa imi adune cu ciuda in palma
Picaturi cleioase de neliniste, durere, frustrare
Sa-mi ia cu camata
Iluziile puse la pastrare...

Zi de luni nemiloasa
In care mi-am pierdut o petala.
In care facturile mi-au batut la usa. (Ce sa fac cu ele?)
In care o amica a plecat hat, departe.
In care am aflat, inca o data, ca muncesc degeaba.
In care un prim-ministru cretin isi sarbatoreste ziua, cu spatele la restul multimii habauce...

Abia astept sa ma culc. Pentru cateva ore voi uita.
Maine e marti...

O nebuna...

2010-09-02T19:12:00.013+03:00

Daca intr-o zi
Veti vedea o femeie plutind
Nu o intrebati nimic.
Priviti fascinati zborul ei in rasarit
Incurajati-o
Zambiti-i
Aplaudati-o
Invidiati-o
Sau spuneti: "o nebuna"
Dar lasati-o sa-si incerce aripile
-Se intrece cu pasarile-surori-
Sa oboseasca de atata fericire...

Azi am plutit.

(Ador detaliile. Sunt rezervate ochilor ageri si mintii ascutite ;)

Cafeaua acestei dimineti

2010-08-30T06:52:00.014+03:00

Privea cerul nehotarat parca, in cautarea zorilor ce nu se trezisera inca... Isi puse cafeaua in fata, si spera ca aroma licorii maronii sa ii adune gandurile, unul cate unul, intr-un flux coerent. Sorbea cu inghitituri mici, urmarind traseul lichidului pana in ultimile capilare ale trupului amortit. Nu reusea sa defineasca gustul, in dimineata aceasta de sfarsit de vara il simtea insa diferit. Nu-si batu capul sa afle cauza si continua sa priveasca petalele de ganduri din farfuriuta de portelan. Erau bucati din ea. Unele moarte, altele zacand sau ofilindu-se tacut, cateva care ramasesera proaspete... Cand a simtit prima oara ca a devenit ceva? A existat un astfel de moment? Nu reusise sa surprinda metamorfoza, stia doar ca acel acel abur ii invadase incet si constant. Vor intelege vreodata? Isi regasi ochii incercanati in oglinda cafelei. Altadata s-ar fi incruntat nelinistita. Acum zambi. Isi zambi. N-o mai facuse de mult timp. Acum isi iubea cearcanele, ridurile, lacrimile... Si deodata, brusc, se lumina toata. Aflase. Cafeaua din dimineata aceasta avea gustul lui...

http://www.youtube.com/watch?v=YApNirMC9gM

http://www.youtube.com/watch?v=0_i-AI61PEo&feature=related

http://www.youtube.com/watch?v=4Pu_AdU_NQg&feature=related

Joaca de-a familia

2010-08-28T07:31:00.023+03:00

Sunt unii...
Traiesc
Asemeni animalelor
Laolalta.
Atat.
Un el, o ea si inca ceva...
Aparente etalate celorlalti
Cu nerusinare perfida.
In spatele zambetelor incretite pe buze
Tone de certuri, tradari, minciuni, plictiseli, raceala...
El are viata lui
Ea isi vede de-a ei...
Continua
Cu iluzia fericirii
In care nu cred, dar oricum nu le pasa
Merg mai departe
Cu joaca de-a familia.
Au spectacole spontane zilnice
Dar si cateva magistrale
In care trebuie sa fie protagonisti
Si sa presteze mima bucuriei...
In jurul bradului de Craciun, de exemplu,
Sau al iepurasului de Pasti...
Nu au incotro, zic ei.
Clipele, zilele, anii trec.
Stau impreuna
Pentru acel "ceva"
De care au uitat
Ca e un suflet, o constiinta si nu doar un trup.
Ii trebuie un mediu, spun tot ei,
In care sa creasca, nu?
Va creste... dar doar atat.
Deformat de ipocrizie
Imbatat de minciuna si conventii.
Saltimbanc crescut intr-un circ ieftin
Spectator fara voie
La gala jalnica a vietii ce i s-a derulat sub priviri.
Intr-o zi, dupa acelasi model, va juca si el...

Cunosc familii minunate. Cu copilul unuia dintre soti. Sau cu un copil adoptat. Sau fara copii. Dar mai cunosc, din pacate, familii "unite" in care compromisul existential este legea care guverneaza simulacrul de casa. Un mediu alterat in care nimeni nu se mai gandeste la sufletul plapand al copilului. Sau la frumusetea vietii in doi. Sau la Iubire... (Ii admir pe cei care stiu sa puna un "the end" show-lui. Si sa caute o viata de familie autentica...)

Intelepciunea de azi

2010-08-26T15:14:00.011+03:00

"Nu vedem padurea din cauza copacilor". Am auzit deseori acest proverb, sau ce-o fi, dar niciodata nu mi l-am insusit, nu l-am simtit pe propria piele. L-am atribuit altora, l-am remarcat pe ici, pe colo. Azi insa am simtit adevarul acestor vorbe. Am facut greseala, prea mult timp, sa nu vad evidenta din fata mea, sa nu accept darul pretios care mi se oferea calduros, sa nu inteleg dorinta, efortul, sacrificiul, din cauza nalucilor trecute, a suspiciunilor de femeie ranita candva, a greselilor pe care fiecare dintre noi le facem, la un moment dat, in viata. Am avut momente, spre rusinea mea, cand am uitat ce inseamna a ierta, a uita, a intelege, a vedea esenta dincolo de ambalajul colorat. Am neglijat o idee la care tineam, aceea ca viata trebuie luata asa cum este. Uneori mai renunti la cate un vis, alteori un altul se implineste cand te astepti mai putin. Tanjim sa ni se intample lucruri care li s-au intamplat altora, uitand ca situatiile nu sunt niciodata aceleasi, noi nu mai suntem aceiasi, ca poate, pentru fiecare, este pregatit altceva. Recunosc, rabdarea nu a facut parte niciodata din traista mea cu calitati. Poate ca ar trebui, macar ca nu intineresc, sa zabovesc mai mult asupra acestei capacitati firesti a omului...

Am

2010-08-22T08:27:00.011+03:00

Am sentimente
Intr-un tinut desertic in care trairile sunt doar roci faramitate si praf inecacios
Am lacrimi
Intr-un spatiu in care durerea a ramas fara semnificatie si compasiunea un arhaism
Am cuvinte
Intr-o lume in care mesajele unidirectionale sunt doar o insiruire ipocrita de litere
Incerc sa am sperante
Intr-un timp in care visele au ajuns urme de ganduri decrepite si motiv de ironie
Insist sa ma am
In aceasta ceata universala in care ratacim si (ne) pierdem...

***
Azi m-am amuzat inca de la prima ora a diminetii, cand am aflat de pe apropo.ro cine am fost in viata anterioara: Marilyn Monroe! :))))) Oh, my god (incep sa-mi inteleg labilitatea :))))...

Vecina, lele vecina...

2010-08-19T10:27:00.007+03:00

Se spune, pe drept cuvant, ca vecinii, ca si rudele, nu ti-i alegi. Se nimereste sa-i ai buni, pasnici, discreti si politicosi. Dar in Romanica noastra dereglata, este greu sa fie toti asa. Si te trezesti ba cu vreo baboaie barfitoare ce-ti urmareste plata intretinerii in mod regulat, ba cu vreun frustrat cu masina fitoasa care te ameninta ca ai parcat in locul lui (neplatit la primarie, dar ce sa faci daca a lui e mai mare!), ba cu vreo basoalda care te priveste crucis ca azi ti-ai pus o bluza mai stramta sau ai un zuluf mai rebel decat de obicei pe frunte, ba cu vreun vecin care nu te saluta si te priveste mirat ca tu nu ai facut-o prima, ba cu vreunul ce polueaza fonic cu injuraturi neaose dupa ce in prealabil si-a batut copilul, ba cu vreo isterica ce-ti scutura in cap presurile sau isi spala la ultimul etaj covorul umpland cu zoaie toata scara, ba cu mama gospodinelor care impute zilnic cu varza sau tocana toata suflarea sarmana ce nu-si permite o vila... ce mai, oameni si oameni. Sau altfel spus, lume multa, putini oameni.
Eu sunt mai norocoasa, insa. Vecina mea, de peste drum (dar la cativa metri, caci asa s-au contruit blocurile intr-un sistem care vroia sa traim toti intr-o mare familie cu membri egali), imi ofera zilnic un show de striptease matinal. Intre 45-50 de ani, blonda (;), subtirica la mijloc (fosta-i lele cat ai fost), tine cu tot dinadinsul sa-si bea cafeaua cu noi, vecinii ei. Isi scoate sanii pe geamul de la balcon (transformat in bucatarie), ne arata toata colectia de tanga pe care o poseda. Ati spune, de ce te uiti?! Pai deja mi-e jena sa mai privesc pe geamul de la bucatarie, oameni buni. Si asa nu am prea multe geamuri in casa, nu imi permit sa nu folosesc unul. Mi-am chemat barbatul sa vada si el, sa se minuneze. N-a vrut (cel putin de fata cu mine:)), vizibil jenat de situatie. Am zis ca poate-s eu nedreapta cand o judec. I-o fi cald. Dar are aer conditionat! Si jaluzele pe care nu le lasa in jos. O fi liber profesionista, si-si face reclama printre vecini... Poate ca noi, ca ultimii veniti, habar nu aveam... In fine. Cred ca nu sunt suficient de deschisa la minte. Exhibitionismul este si el o necesitate de a arata, atunci cand simti ca nu ti-a mai ramas mare lucru. Atunci cand, fiind prea singur, vrei sa atragi atentia celor din jur cu orice pret. Te expui indecent, oferi un spectacol pe care ceilalti nu ti l-au cerut. Ii faci partasi fara sa vrea la intimitatea ta. As fi vrut sa o pozez si sa v-o arat. Mi s-a spus ca as putea fi data in judecata. Dar eu nu pot da in judecata un om care ma face partas, fara voia mea, la viata lui intima?!

Margaritar

2010-08-18T09:06:00.023+03:00

Inchisa
In cochilie
In sine
In propria-i zbatere.
Prea obosita
Sa mai daruiasca
Stralucire
Lumina
Speranta
Armonie
Lumii ei acvatice.
Fara sa simta
Biciul valului
Sau arsura sarii.
Isi daruise straturile de sidef
Unul cate unul.
Nimeni nu o intrebase
Daca are si ea un vis
Daca are o suferinta
Daca simte iubirea
Sau ce ar putea-o rani.
Presupuneau ca-i e bine.
Admiratia trebuia sa-i fie suficienta.
Ramasese insa mata
Nemaiputand
Sa oglindeasca
Sa reflecte
Sa emane
Sa raspunda.
De acum
S-a hotarat sa taca.
Si se va inchide.
Sa nu mai stie ce este afara.
Sa se regaseasca.
Si sa pastreze doar pentru ea
Ultima pelicula
Care sa-i aminteasca
Ca a fost candva
O perla.
De acum
Totul va fi tacere.
Chiar daca inima ei va plange dupa vuietul marii...

Completari

2010-08-12T14:06:00.005+03:00

A deschis rapid, la prima ora, computerul si i-a scris un text scurt: Te iubesc, dragul meu... L-a postat in centru, la loc vizibil. Stia ca el are un simt de observatie iesit din comun, dar vroia sa se asigure ca-l va vedea. Vroia sa-i insenineze ziua, stia ca de ceva timp este agitat, in asteptarea unui raspuns important din partea unor oficialitati. Ii abatea, din cand in cand, gandul cu giumbuslucurile si veselia ei molipsitoare. Acum astepta, urmarindu-l discret, sa-i vada reactia la vederea mesajului. Orele treceau... nimic. "Of, nu vede", isi zise usor agitata. Au plecat de acasa, au rezolvat diverse, orele se scurgeau... Gandul ei era tot acolo. :"Trebuie sa mai adaug ceva... un trandafir... sau un fluturas. Ar da mai bine." Pandi momentul cand el se culca si deschise iar documentul sa completeze. Ochii i se umplura instantaneu de lacrimi. Dupa textul ei era scris, cu aceleasi caractere: Si eu, draga mea...

Tristetea fluturelui

2010-08-09T08:40:00.008+03:00

A zburat
Imbatat
De parfumul greu al florilor
Si inviorat
De razele ce i se oferisera
Cu generozitate si gratuit.
A cules
Polenul
Lumina
Caldura
Bucuria...
Cu inconstienta
Cu nesat
Cu ardoare
Cu aviditate.
Anotimpul abundentei
Insa
Avea sa se incheie.
Si niciodata nu se gandise
La zilele de dupa.
Isi traise clipele
Oferite de viata lui efemera.
Acum incepe sa-i fie frica.
Nu de pierderea caldurii
Sau absenta
Florilor
Mierii
Culorilor.
Ci ca frigul
Pe care-l simte venind
Sa nu-i inghete
Aripile...

(* Imaginile folosite la posturi, cu exceptia fotografiilor din calatorii, sunt culese de pe aiurea... Textele insa, cuvant cu cuvant, imi apartin. Am simtit nevoia acestei explicatii pentru ca cineva, mi-a spus odata, ca nu am dat sursa imaginii. O dau acum: internetul.)

A fost, din nou, Parisul...

2010-08-06T07:00:00.028+03:00

Am revenit acum doua zile din periplul parizian. Atat de obosita, incat nu am iesit din casa de atunci. Nu neaparat drumul m-a coplesit, cat caldura naucitoare si umezeala de aici. Stam in casa, cu conditionatul pornit non-stop, ne cautam diverse indeletniciri, numai sa nu iesim afara. Si digeram calatoria. Asadar, a fost, din nou, Parisul. A rezonat in inima mea mai frumos poate, ca altadata, dar era normal sa fie asa. (Si mi-am adus aminte, involuntar, de prima mea noapte la Paris, acum 10 ani, cand eram in trecere catre Brest si am innoptat in Montparnasse. Am stat toata noaptea cu coatele pe geam privind turnul, iluminat feeric, prea emotionata sa inchid vreun ochi, pentru ca simteam cum un vis mi se implineste.) Asa a fost sa fie si acum, tot Montparnasse... Dintr-un anumit punct de vedere, am gasit orasul la fel: vesel, miscator, ca un furnicar in anumite zone de interes turistic maxim (La Tour Eiffel, Montmartre, Louvre, rue Rivoli), dar si destul de linistit si chiar odihnitor in altele (La Villette, Dome des Invalides, Montparnasse, La Defense), cel putin la orele la care am fost. Si am tot umblat, fie vorba intre noi. De dimineata pana seara. Caci la Paris nu mergi sa te odihnesti. Ci sa vezi. Sa afli. Sa savurezi. Sa te bucuri. Sa traiesti. Mai mult ca altadata, am ratacit pe stradutele mici si agitate din Cartierul Latin. Aici am poposit mai mult prin librarii (unele dedicate intregime benzilor desenate! ooo, ce rasfat!), anticariate, dar si la terasele cu masute de o schioapa, cu o cafea in fata sau un suc racoritor... Ascultand orasul. Care, in ciuda harmalaiei, nu este obositor. Desi oamenii vorbesc si acolo tare si rad zgomotos, nu deranjeaza. Fiecare isi vede de ale lui. Sta unde vrea. Cum vrea. Acesta este unul din marile atuuri ale acestui oras: te simti liber! Si de aceea poate vezi atatia turisti (veniti, cu siguranta, sa vada anumite monumente sau alte marturii ale unei istorii spectaculoase, sau pur si simplu atrasi de mit sau de vreo motivatie personala) si atatia ciudati. Am vazut cersetori romani (nu insist asupra lor, ii stim prea bine), dar si o cersetoare frantuzoaica. Elegant imbracata, cu parul blond strans intr-un coculet in varful capului, acum in varsta de vreo 70 de ani poate, dar cu urmele unei femei frumoase si rafinate odinioara. Statea linistita pe treptele metroului, spunand timid un "bonjour, Madame", iar, dupa ce i-am intins cativa centi, mi-a raspuns pe acelasi ton "une bonne journee, madame"... Nu stiu de ce am amintit de acest amanunt, dar m-a impresionat. Si asta face Parisul: impresioneaza, emotioneaza, trezeste curiozitatea. Poate fi de bine, sau de rau. Nu conteaza. Important este ca transmite ceva. Indiferent nu ai cum ramane, oricine ai fi. Nu trebuie sa ai mari asteptari in ceea ce priveste parizienii. Nu prea o sa-i gasesti pe strazi. Poate pentru ca sunt la munca, poate pentru ca multi dintre ei s-au retras catre periferii sau chiar mai departe, din cauza aglomeratiei sau a vietii scumpe. Cert este ca, aproape peste tot, asa cum este normal intr-un oras cosmopolit, sunt prezente aproape toate natiile, religiile, etniile, culorile rasei umane... Nu este deranjant. Cel putin, pentru mine, nu. Caci Parisul nu este al francezilor, ci al tuturor...
In cele cateva zile acolo am simtit ca am trait din plin, in ciuda faptului ca m-am izolat de tot ceea ce inseamna tara, familie, amici. Am ras. Am topait. Am cautat si am gasit. Am iubit si am fost iubita. Am visat...

Cateva dintre sutele de poze facute le postez aleatoriu, alte cateva la fel de frumoase, sunt aici :

Maine, je t'aime...

2010-07-28T16:01:00.005+03:00

Daca maine e joi, e Paris. A nu stiu cata oara de vreo zece ani incoace. Si totusi, am emotii mai mari decat altadata. Inima mea se pregateste de sarbatoare. Intotdeauna mi-am dorit sa merg in orasul acesta, adorat si hulit deopotriva, cantat si visat de atata lume, cu omul pe care il iubesc. Si iata, ca abia acum, in aceasta etapa a vietii mele, dorinta mi se implineste. Asa a fost sa fie, ma bucur ca a fost asa... De maine, nu vor exista decat doi oameni si un oras. Fata in fata. Si iubirea lor... Paris, on arrive!!!!!!!

Un tata bun

2010-07-27T12:13:00.003+03:00

L-am vazut
Asteptand
Bucurandu-se
Jucandu-se
Mustrand
Dand sfaturi
Educand
Invatand la randul lui
Tremurand
Cautand
Amenintand
Iubind
Ajutand
Suferind
Ingrijorandu-se
Mandrindu-se
Intrebandu-se
Promitand
Razand
Plangand.

Doar doua cuvinte...

2010-07-25T19:29:00.012+03:00

Cand i se spunea "te iubesc", simtea un nod in gat, un tremur in privire, cobora ochii in pamant si plangea. Lacrimile erau dulci picaturi de iubire care ii susurau din adancul inimii.
Nu stia cum sa reactioneze la o declaratie pe care o auzise destul de rar, in ciuda faptului ca fusese si era inca iubita cu pasiune. Erau prea mandri in a i-o spune prea des, erau prea orgoliosi pentru a se pierde in vorbe, erau prea tacuti in a-si etala explicit sentimentele. Considerau ca sentimentele adevarate si puternice trebuie simtite, nu spuse. Era intru totul de acord cu aceste afirmatii. Insa, din cand in cand, i-ar fi placut sa auda acele cuvinte aparent banale. Adierea lor blanda si duioasa ii mangaiase noptile de dor, de singuratate, muzica aceea indepartata si stranie o invaluise intr-un val protector in noptile reci de asteptare.
De curand simtise din nou fiorul. Erau asezati la o masa, in apropierea unui lac, discutau linistiti despre planurile lor de viitor, se simteau bine, isi zambeau din cand in cand si isi atingeau mainile cu delicatetea unui puf de papadie...
Savura acum clipa, stia ca nu va mai veni prea curand, vroia sa o pastreze intacta in memorie, cu acea culoare, cu acel gust, cu acel sunet, cu acele cuvinte...

Reactii

2010-07-24T17:45:00.010+03:00

Ce faci atunci cand, orice ai face, ai senzatia ca nu este suficient?! Ai sentimentul ca eforturile pe care le depui, placute si motivate de sentimente puternice, incep sa te copleseasca, intrucat nu ai reactia dorita, asteptata, visata. Se intampla sa nu vezi entuziasmul, exuberanta de care tu esti capabil - oamenii au feluri diferite in care isi manifesta bucuria si multumirea - insa vrei acele sclipiri care sa-ti dea energia sa continui, sa-ti aduca implinire si tie, cel care te-ai straduit, sa ai parte de apreciere, de confirmare ca te afli pe drumul cel bun. Altfel, demotivat, incepi sa te acuzi, sa-ti faci reprosuri, sa renunti. Incepi sa bati in retragere, sa te inchizi, sa nu mai oferi. Majoritatea s-ar gandi imediat, ca o contra-reactie, sa-si ofere mai mult siesi. Dar ce te faci atunci cand actul de a darui te defineste? Sa renunti un pic la tine?

Spini

2010-07-21T07:31:00.009+03:00

De ce ne place uneori sa ne scaldam in balta amintirilor si uitam sa facem zilnic o baie in apa revigoranta a prezentului? De ce lasam sa treaca timpul pe langa noi, fara sa captam esenta irepetabila a clipei ce ne sta in palma? De ce nu profitam de prezenta celor de langa noi acum si aici, cu imaginea lor actuala si continuam sa ne imbatam cu secvente trecute, crampeie ale unei iluzii de odinioara?
In fiecare zi se afla cel putin o sansa de fericire pe care, din neatentie, comoditate sau pur si simplu din lipsa exercitiului, o ratam.
Avem in fata niste trandafiri superbi, pe care nu-i strangem in brate, de teama ca spinii lor sa nu ne intepe si renuntam astfel la parfumul inegalabil, la catifeaua ce ne poate mangaia delicat, lasandu-ne fata inundata de frumusete si exaltare suprema...

Sau am putea, sa le rupem, cu grija si duiosie, spinii. Incet, unul cate unul...

Gaza

2010-07-16T09:25:00.007+03:00

De cateva zile tin in mana o gaza mica. Ma joc cu ea, o iubesc, o strang in brate, alergam, desenam, citim, radem cu pofta, suntem complice si... cate si mai cate! Acum e domnisoara ce incepe sa-si puna intrebari ca un om mare, acum e copil si se smiorcaie la cea mai mica opozitie intampinata. E perioada tatonarilor, a intelegerii mai profunde a treburilor astora lumesti in care se pregateste, incet-incet, sa intre. Acum, ce mai, toata casa roteste in jurul ei! Iar noi ne lasam prinsi in acest joc vesel, in aceasta frumoasa relatie scaldata de soare si ape sarate... Ieri, mi-a spus ca am stat cam mult la munca, ca i-a fost dor. Si mi-a facut un desen. Azi de dimineata, dupa ce am admirat amandoua rasaritul si am desenat toti trei flori, mi-a scris, pe o coala de hartie, ca am un suflet bun si ca ma pretuieste. Si a incheiat cu "si sper sa..." Atat. Dar ce-mi trebuia mai mult pentru a-mi insenina ziua?

Ploua

2010-07-09T10:32:00.002+03:00

Ploua.
Neincetat
In ciuda
Cu necaz
Cu ranchiuna.
Ca o descatusare
Ca o razbunare
Ca un blestem.
Pe oameni
Pe drumuri
Pe case
Pe frunze
Pe vise.
In apa
In pamant
In minti
In trupuri
In suflete.
Umezeala
Prelingerea
Scurgerea
Spalarea
Suvoiul.
Incontinuu.
Ploaie, ploaie,
Ia cu tine toate suferintele tuturor
Ineaca-le sau du-le departe
Unde sa nu le mai gaseasca...

Si nu uita de ale mele.

Gheare de lupoaica

2010-07-06T08:31:00.014+03:00

Te trezesti dimineata increzatoare si vesela, bei cafeaua pe terasa de unde admiri in fiecare dimineata culorile rosietice ale rasaritului, rezolvi treburile cotidiene si ai satisfactia ca ai dus totul la bun sfarsit, faci o baie binefacatoare in mare si te zbengui ca un copil care nu cunoaste definitia cuvantului "problema", petreci o dupa-amiaza si o seara frumoase si linistite, pe malul marii, impreuna cu jumatatea ta si un bun prieten venit de departe... vine noaptea, cand nu-ti doresti decat sa-ti iei iubirea de mana, sa o imbratisezi, sa-ti pui capul obosit pe umarul ei si sa dormi linistita si fericita. Dar nu este posibil. Apare un neicanimeniintrolumedemici, o patadejegpepamant, o bestiecuchipdeom, o parasutadesfundata, o fatatoaredelichele, ea insasi o lepraunsuroasasijegoasa, o curvacuacteinregula, care nu intelege o data pentru totdeauna, ca un NU e un NU. Care nu pricepe ca oamenii sunt liberi sa faca alegeri. Ca aceste alegeri pe care le fac ei, spre binele lor, trebuie respectate si acceptate. De ce pentru unii este atat de greu de inteles? De ce insista ca o relatie sa se termine urat si prost, cand ar putea sa se sfarseasca in limitele decentei? Pentru ca poate, LIPSA educatiei din familie, a autoeducatiei, a respectului de sine, a demnitatii este nota definitorie a unora din tagma asta.
Platim, mai devreme sau mai tarziu, greseala facuta de a ne inhaita (din disperare, singuratate, prostie sau lipsa de fler), cu persoane de proasta calitate, de joasa speta. Solutia de a scapa de ele sta tot in mainile noastre. Cand vorba buna nu mai are efect, cand politetea nu-si gaseste corespondent, ultima solutie este sa fii nemilos de aspru. Neindurator cu cei ce insista sa te distruga. Intr-o asemenea jungla, nu poti fi decat fiara. Punct.
Lupoaica din mine urla. E dornica de lupta, de sfasiere, de carne, de sange. Totul pana la familia ei.

Arderi

2010-07-03T07:23:00.004+03:00

Altadata.
Viata visata, viata iluzionata, viata cu aparenta de realitate, viata traita sporadic, trai monocrom cu aroma uneori de viata, viata traita la distanta, chiar si fata de propria persoana...
Acum.
Ritmul vietii TRAITE accelereaza pulsul inimii
Gustul mierii scurs din clipa prezenta
Indulceste zambetul
Ce topeste pana si acele de gheata ale constiintei
Porii s-au deschis si absorb intreaga fire cu nesat.
Imi deschid aripile
Si las sa treaca prin mine
Apa
Aerul
Focul
Pamantul
Si TU...

Acum

2010-06-18T12:28:00.013+03:00

Isi culege
Cu fiecare pas
Soptit
Semintele imprastiate
Luni de-a randul
In vantul timpului
Care acum au rodit
Si flutura vesele in soare
Cu frumusetea eliberata...
Se bucura
De zambetul timpului rabdator
Care acum
Se lasa modelat de mainile ei...
Face buchete
De vise implinite
Pe care le arunca in sus
Si le priveste
Cum se risipesc in vazduhuri
Parfumand aerul...
Ar da tuturor
Cate o samanta
Din bucuria ei ingereasca...
Pentru ca totul, pentru ea, este impartasire...

Hei, prietene, oriunde ai umbla, primeste in dar aceste seminte de fericire... Sadeste-le si, intr-o zi, cand le vei culege florile, fa un buchet pe care sa-l arunci in aer... Eu voi sti de ce.

Our sweet home

2010-06-17T07:24:00.007+03:00

Iuhuuu... casa incepe sa arate, in sfarsit, a casa... Dupa zile de alergat, de curatenie, de rupt spinarea cu caratul la etaj al hangaralelor (de unde s-or aduna atatea?!), de aranjat... asta e a ta, asta a mea, asta da bine acolo, asta vine mai bine aici, o pata de culoare ar merge acolo, pozele astea stau bine dincolo etc., acum ne-am mai potolit... Ne oprim din cand in cand si privim admirativ locsorul in care fiecare si-a pus amprenta, si-a infiltrat personalitatea, intr-o nota generala de armonie, caldura si familiaritate. Si savuram amandoi, pe terasa noastra frumoasa, invaluiti de aroma imbietoare a cafelei, cele mai frumoase rasarituri... Ce gust minunat poate avea inceputul!

http://www.youtube.com/watch?v=K3qgB4o59uI&feature=PlayList&p=BC1F23A6D9F8B281&playnext_from=PL&playnext=1&index=27

Cuibul

2010-06-09T14:28:00.013+03:00

Nu le-a trebuit mult.
Doar un loc mic
In care
Stelele sa le fie acoperis
Luna - o lampa ce le vegheaza visele
Vuietul marii sa-i legene suav
Pescarusii sa le aminteasca ora trezirii...
Din adapostul
Cald si vesel
Mai scruteaza uneori zarile
Sa prevada pericolele
Sa-si apere avutul
Sa-si protejeze
Comoara cea mai de pret:
Iubirea lor.

ACASA. De multa vreme, nu am mai folosit, cu atata drag, acest cuvant...
De ieri, fredonez intr-una: "Tu insemni Acasa. Eu semnific Acasa. Noi simbolizam Acasa..."

http://www.youtube.com/watch?v=yHsLuwdjbkI

Tourbillon

2010-06-08T14:17:00.005+03:00

Da, recunosc, sunt zvapaiata. Repezita. Zvarluga. Agitata. Din cauza asta, uneori pot fi obositoare pentru cineva care se dezmorteste mai greu. Dar simt ca pot sa fac rapid, inca de la prima ora, diverse chestii si sa gandesc in acelasi timp. Imi povesteau ai mei ca, inca de foarte mica, ma trezeam cu noaptea-n cap si stateam la capul lor privindu-i cum dorm, pana inghetam. Asadar, sunt genul matinal dintotdeauna. Sau cel care se imbraca in 5 minute si iese din casa. Cum zicea mama, "nu doarme pamantul sub mine". Ma invartesc precum un titirez cand sunt in criza de timp. Cand vreau sa fie totul in ordine. Mai ales pentru cineva anume. Care ma ia de maini ferm, dar delicat totodata, asezandu-ma locului si zambindu-mi dragastos, rugandu-ma sa ma potolesc o clipa, pentru a savura mai mult clipa... Si ma opresc. E dulce clipa.

La drum!

2010-06-06T08:31:00.005+03:00

Drumul lor
Alaturi
Este
Bucurie
Dorinta
Descoperire
Muzica
Rasete
Alinturi
Conversatie
Impartasiri
Planuri
O floare la incheietura mainii ei
Pe care el a cules-o din zbor...
Cu fiecare kilometru isi scriu traseul.

Azi, pe Mahmuri, se simte aer de vacanta:

http://mahmurintrefantome.blogspot.com/2010/06/mereu-marea.html

Apusuri

2010-06-05T10:11:00.007+03:00

Aseara, revenind din Vama, am surprins apusul. Nu am regretat plecarea soarelui. Stiam ca va rasari a doua zi. Iar tu aveai sa fii tot langa mine...
Vom privi atatea apusuri cate ne vom dori.

La semafor

2010-06-04T16:12:00.008+03:00

Se oprisera la semafor. Ea la volan, il asculta privindu-l in ochi, in timp ce el ii explica caracteristicile unui motor in V. Ii punea intrebari, ea raspundea scurt, zambindu-i cald. Claxonatul asurzitor al masinilor din spate o readuse la realitate.
- Ce faci? o intreba.
- Ma uitam... tricoul asta cu care esti imbracat are culoarea ochilor tai.
O saruta cu privirea lui albastra...

Of, munca asta...

2010-06-04T07:26:00.008+03:00

Se spune ca munca te innobileaza. Pe unii ii face fericiti. Chiar le place. Sunt convinsa ca nu tot timpul. N-au decat sa ma contrazica, oricum nu-i cred... Pe altii ii deprima, ii enerveaza, ii sufoca. Ii chinuie de-a dreptul. Dar totusi merg mai departe. Nu vad alte optiuni. Altii gasesc in ea o evadare. Uita de alte griji, care pentru ei sunt poate mai mari. Altii, dimpotriva, cred ca ii indobitoceste. Ii inregimenteaza, ii constrange, ii obliga. Unii aleg sa traiasca precum fiii ploii. Dupa conditiile meteo. Altii, neavand incotro, o fac de nevoie. Exista facturi ce trebuie achitate, case, neveste, copii sau utilitati care fac viata mai usoara si mai frumoasa. Indiferent cum ne-am ales jobul, din nevoie, pasiune, interes sau alte motivatii, munca are partile ei bune si mai putin bune. Si mai este o chestie. Jobul nu este batut in cuie. In State, citeam odata, un om isi schimba locul de munca, in medie, de vreo 38 de ori intr-o viata. Atunci cand nu-ti mai raspunde propriilor asteptari, se produce schimbarea. Si mi se pare corect. Decat sa stai sa stagnezi, sa devina o corvoada dusul la lucru, sa ajungi sa preferi o bataie buna unei zile de munca (exagerez putin), sa ai permanent sentimentul abrutizarii, mai bine schimbi macazul. Eu una, mi-am ales cu mult drag profesia si am facut-o cu placere. Aproape mereu. Au fost si momente cand mi-a venit sa ma urc pe pereti, cand am vrut sa demisionez, cand m-am bucurat ca nu am facut-o, cand am avut satisfactii incomensurabile, dar si cand am zis ca a fost cea mai proasta alegere... Per ansamblu, am simtit din plin satisfactia muncii. Apropo, nu mai vine vacanta aia??? Vreau sa uit de munca!!!

Inspiratie...

2010-06-01T21:35:00.016+03:00

Statea si privea pierduta pe geam fara a observa picaturile de ploaie ce i se prelingeau de pe frunte peste obrajii calzi... Terminase de scris inca o pagina la romanul pe care il incepuse de ceva vreme si il tot amana din lipsa de chef. Nu avea inca acea disciplina a muncii, prefera sa pastreze scrisul ca pe o placere, nu ca pe obligatie cotidiana. Era evadarea ei. Magia vorbelor scrise o invaluia si in acele momente de gratie ea insasi nu mai era reala, ci un personaj ce-si scria propria poveste. Se inspira din tot ceea ce o inconjura. Oameni, locuri, trairi, ganduri, amintiri. Era o observatoare fina a caracterului uman, a comportamentului acestuia in diversele ipostaze existentiale. Ii placea sa analizeze si sa descrie frumusetea si bucuria vietii, plinatatea sentimentelor sincere, metamorfoza individului in contact cu diversii stimuli externi, dar mai presus de toate, ii placea sa surprinda cautarea neincetata a propriului eu. Erau confrati de-ai ei atrasi de filosofia uratului, a decadentei, a acelei laturi a spiritului uman care pune deseori la indoiala o fiinta ganditoare. Altii erau mai prolifici in momentele lor de singuratate, suferinta sau dezgust. Ea insa, prefera sa verbalizeze incontinuu fericirea. Cel mai frumos, ravnit, cautat, instabil, ambiguu, efemer sentiment uman. Era pentru ea o provocare perpetua. Stia ca niciodata nu va reusi sa o explice complet. Ci doar sa observe. Sa constate. Si sa caute cele mai potrivite cuvinte pentru a o defini si mai ales, pentru a transmite un mesaj emotionant; ii placea sa o faca explicit, curat, in forma cea mai directa, mai pura. Asa cum era sufletul ei. Pentru ca filtra aproape totul prin ea... Se gandea ca poate, intr-o zi, ea insasi ar putea fi o sursa de inspiratie pentru cineva. Dar trebuia sa fie mult prea mare scriitor ca sa o surprinda. Pentru ca era un abur...

Magia lupilor

2010-06-01T13:10:00.025+03:00

S-au cautat indelung
Prin desisuri uscate
Care le-au zgariat uneori
Blana, ochii, botul
Dar nu si demnitatea...
Si-au urlat in nopti reci
Singuratatea
Si au marait nedreptatile
La care au fost supusi
De oameni perversi
Si de vremuri neprielnice.
Au ranjit la piedicile efemere
Si la schelalaiala celor intimidati
De prezenta lor superioara.
Au mers inversunati mai departe
Pentru ca aveau un singur scop.
Sa se gaseasca.
Au strabatut drumuri ocolite
Uneori labirinturi
Ce pareau inchise.
Dar inteligenta lor
Si vointa
Si nevoia
Si dorul neinsetat de celalalt
I-au ajutat
Sa sparga clepsidrele
Sa treaca apele tulburi
Sa abandoneze existenta mediocra
Sa alunge animalele lase si marsave
Care au indraznit sa-i tulbure...
Si s-au gasit in sfarsit... la un tarm.
Acum
Cu narile infiorate de aer sarat
In bataile galopante ale inimii
Isi privesc amandoi viitorul
Si isi pregatesc adapostul.
Arunca, din cand in cand, privirea
Unul catre celalalt.
Stiu ca s-au gasit.
Este suficient sa se priveasca.
Sa se atinga.
Sa respire.
Sunt unul in celalalt.
Isi traiesc, in sfarsit, magia...

Prin Dobrogea veche

2010-05-30T08:01:00.025+03:00

Se ridicase incet
Lasand forma corpului ei intre maci
Si pluti peste intinderea aceea magica
Padure, camp si drum de tara
In care singura adiere racoroasa
Era aceea a iubirii
Pe care privirea lui i-o trimitea in flux continuu...
Se zbenguia vesela
Prin acele locuri
Stiute din copilarie
Dar niciodata cunoscute asa...
Instantaneu
Capatasera alta culoare
Alt parfum
Si alta valoare...
De acum incolo
Vor fi mai mult decat
O padure, un camp, un drum de tara
Si un camp de maci...

Locurile au valoarea pe care noi le-o dam.
Poarta in sine amprenta trecerii noastre pe acolo.
Lasandu-ne, la randul lor, in memorie, un strop de frumusete... si nu numai.

Ruinele Cetatii Capidava