Incotro?

De vreo doua zile ma tot urmareste o imagine. O imagine asociata unui om si unei stari. Hai s-o numesc "starea de pensie". Ieri, R., una dintre colegele de munca (psihopedagog) a fost anuntata de secretara ca trebuie sa-si faca dosarul de pensie, fiind nascuta in '52. A ramas nemiscata, ca si cum ar fi fost tintita de un topor imaginar drept in frunte. Obrajii i-au devenit purpurii, fata i s-a umflat usor si, cu un glas abia auzit, a spus:"Nu. E o greseala". A urmat apoi rabufnirea secretarei, care a inceput sa gesticuleze si sa-si urle argumentatia. A trantit usa si s-a facut liniste. Am luat-o pe R. de umeri si am urcat-o la mine in birou sa ii ofer un ness cu lapte (stiam ca-i place, mai bausem de atatea ori impreuna...) In timp ce frecam eu de zor la pasta aramie, R. respira: "Nu vreau sa ies la pensie. Imi pierd statutul." Ma uitam la femeia din fata mea, o vedeam tanara, sensibila, cultivata, rationala. Ea nu simtea nimic din toate astea. Se vedea singura, distrusa, saraca, inutila.
Ce se intampla cu noi in fata unei schimbari majore? De ce asociem pensionarea cu batranetea? Cu saracia? Cu singuratatea? Cu inutilitatea? Da, stiu, este in mare parte si vina unui sistem bolnav care isi bate joc de oameni (in care, cu atat mai mult, pensionarii se simt neprotejati) si a unei mentalitati nationale idioate. Dar hai sa gandim pozitiv! Dincolo de tot si toate, suntem noi, iar atata timp cat mai bate o inima, avem in continuare dorinte, sperante, vise, in ciuda varstei sau a unui anumit statut... Nu ar trebui sa incetam sa ne facem planuri de viitor, sa facem lucruri pentru noi.
Suntem stapani. In primul rand pe Timpul nostru. Mare lucru! Toata viata ne plangem ca nu avem timp: sa ne plimbam, sa ne ingrijim, sa ne ocupam de familie, de un animal, sa citim, sa lenevim, sa ne odihnim etc. Omului i se ofera Timpul. Paradoxal, nu-l mai vrea. Nu stie ce sa faca cu el. E prea mult?!
Am atatea idei, as vrea sa i le spun lui R. ca o consolare. Renunt. Ea singura trebuie sa le emita si sa creada in ele. Ea singura trebuie sa-si gaseasca calmul si sa gandeasca limpede, asa cum a facut-o o viata intreaga. De ce s-ar opri acum? Incepe o noua viata! Inca nu si-a dat seama. Mai ca o invidiez...