Departe
In orasul sarac
Apa ineaca sperantele
Oamenii umbla legati la ochi
Nu mai vor sa vada lumina
Ii doare...
Absenta sperantei
E dureroasa ca moartea lenta
Se insinueaza parsiv
Si se cuibareste
In sufletele chinuite...
Departe
In orasul amortit
Indoiala s-a fixat in articulatii
Oamenii merg vaitandu-se
Dau vina pe batranete
Senilitatea lor insa
E lipsa dorintei...
Departe
In orasul pustiu
Alerg
Prin ploaia cenusie
Sa-mi incalzesc articulatiile...
De ceva vreme, drumurile ma poarta la Tulcea... Azi am descoperit o fata sumbra a orasului: Vararie. Pentru mine a fost o trezire. (Voi vorbi poate altadata despre asta...)
E totul gri apasator, dar stiu ca veni si randul zambetelor sa ne curga prin vene si sa ne schimbe culoarea cenusie atat de apasatoare. E doar legea compensatiei.
RăspundeţiŞtergerePersonal, mi-ai lipsit.
RăspundeţiŞtergere