Trec.
Tiptil
Agale
Pe varful degetelor.
Vrand
Sa incetinesc timpul
Trairii.
Am renuntat
La cursa
Contra cronometru
A vietii
La alergarile sterile
Epuizante
Si fara finalitate.
La galopul acumularilor.
Imi privesc mainile goale
Doar vreascuri
De efort si nedormire.
Acum
Pasesc incet.
Port la gat
Clipa
Ca pe-o amuleta...
Salutare, bine te-am gasit! E placut ce descopar pe-aici, via Cristi Lisandru :) Asta era off-topic, dar mna, asa se cade, sa dai buna-ziua mai intai ;)
RăspundeţiŞtergereCitindu-ti versurile, ma-ntreabm daca acea clipa e intr-adevar o amuleta ce-o purtam la gat, sau Timpul e de fapt un temnicer intransigent, iar noi, cu totii, prizonieri...
Bun venit si multumesc de apreciere, Teo. :) Cu siguranta suntem prizonierii timpului si de aceea, ceea ce ne mai ramane pana la urma, in micimea noastra, e sa privim mai intens clipa si sa-i respectam valoarea... (Asa a fost sa fie, via Cristi Lisandru; putea la fel de bine prin Flavius Obeada, Gabi Savitsky sau Adrian Voicu. Si pe ei ii citesc cu deosebita placere.)
RăspundeţiŞtergerefoarte frumos!
RăspundeţiŞtergerecursa contra cronometru este ingrozitoare, iar daca reusim sa ne detasam de lupta pentru acumularile materiale si sa ne bucuram de momentele frumoase pe care ni le ofera viata este cu adevarat o mare realizare.
de multe ori trecem in galop pe langa momentele frumoase...