Pasi in nisip

Mergea incet, in bataia vantului intepator al serii. Vuietul marii estompase zgomotul orasului pregatit de culcare si ii acoperea, cu nepasare, freamatul gandurilor nespuse.
Inevitabil, fluxul memoriei o purta catre el. Ii placea sa-l vada cum adulmeca marea si se imbata cu mirosul proaspat si sarat al intinderii nesfarsite, ori de cate ori se aflau in fata ei... Ii placea sa surprinda cu coada ochiului zambetul lui multumit. Era mandra gandindu-se ca, in mare masura, i se datora aceasta bucurie.
Stia ca, dincolo de ironiile pe care le lansa la adresa oamenilor tinutului, el simtea ca acest loc i se potriveste si il revigoreaza. Ca incepe sa il vada ca pe casa lui. Ca incepe sa-l indrageasca, sa il caute cand este departe. Ca pentru el era mai mult decat un loc la malul marii, era regasirea tineretii, a caminului, a iubirii...
Se opri. Privi in gol, in intuneric. Briza rece ii inghetase obrajii si lobii urechilor. Trase aer in piept si porni catre casa, lasand in nisipul umed urma pasilor ei marunti...

***

Oamenii, dincolo de zona in care traiesc, de rasa, religie, sex, comunitatea careia ii apartin, sunt, in mare masura aceiasi. Cu bune si rele. Depinde si ce vrei sa vezi la ei, cat de deschis esti pentru a intelege si percepe diferentele, cat de bine reusesti sa te detasezi de prejudecati.