2010...

2010...
Nu stiu cum va fi.
Pot spune cum mi-l doresc.
Nu as vrea sa fie la fel ca cel care acum se incheie, in orice caz.
Si pentru ca Mosul a considerat ca am fost suficient de cuminte si mi-a facut o mare bucurie, fortez putin nota si cer, si pentru mine, un an linistit, cu stabilitate si o punere in ordine a lucrurilor... Fara prea multe provocari (desi stiu ca va fi greu, cunoscandu-ma).
Fara suferinta sau moartea celor din jur (tributul l-am platit anul acesta).
Fara ruperi, despartiri, separari...
Vreau doar o continuare fireasca a ceea ce am inceput sa traiesc in ultima vreme...
Atat.

Va urez, dragii mei prieteni, implinirea viselor voastre frumoase (asemeni voua)!!!

La multi ani!

Scrisoare de Craciun

Mos Craciun,
M-am gandit mult inainte de a-ti scrie cateva randuri.
Sper totusi ca vei primi aceasta scrisoare si vei avea putin timp sa-ti arunci privirea obosita peste ea, daca nu cumva am trimis-o prea tarziu...
Anul acesta... Nu, nu-ti voi spune ce am facut anul acesta. M-a sfatuit un mag sa nu fac bilantul, daca asta ma va coplesi. Si il ascult. Pot doar sa-ti spun ca am avut momente cand am crezut ca ma voi lasa doborata; ca mi-am pierdut credinta si ca viata mea, aflata la jumatatea drumului, a pornit pe o alta carare...
Nu-ti cer nimic pentru mine.
Lasa-mi suferinta, sa inteleg mai bine ce este fericirea.
Lasa-mi obstacolele, sa imi ascut mintea.
Lasa-mi lipsurile, ca sa am dorinte.
Insa ai grija, te rog, de cei la care tin.
De familia mea.
De prietenii mei.
Adu-le
Drumetului un camin stabil si liniste.
Celei aflate departe pe cei dragi alaturi.
Celui singur alinarea unei inimi curate.
Celui cu suflet gol impacare si speranta.
Celui sarac castig si intelepciune.
Celui cu probleme cheia rezolvarii.
Celui fericit rod in casa si bucurie.
Celui care a plecat absenta regretului.
Celor foarte tineri succes si noroc.
Si tuturor
Adu-le
Sanatate
si
IUBIRE...

Asteptandu-l pe Mos Craciun

Era seara de Ajun.
Stateam, ca orice copil cuminte al generatiei mele, si ma uitam la Mihaela. Langa mine era bunicul. Nu observasem ca bunica nu era cu noi, eram prea absorbita de aventurile fetitei cu codite...
Bocanituri in usa. "Deschideti, sunt Mos Craciun!" M-am infiorat. M-am uitat catre bunicul, care parea ca nu baga de seama. M-am uitat la usa. Pupilele mi se marisera. Afara se auzeau cainii latrand. Asteptam o noua bataie in lemnul sec al usii. Care nu s-a mai produs. Usa s-a deschis larg si in prag a aparut un batranel scund, cu o barba lunga, galbuie si o caciula mare pe ochi. Avea o suba lunga de cioban, cizme de cauciuc, un toiag si un sac imens de panza. La vederea mosului m-am ascuns dupa bunicul, speriata. Inima imi batea ca la o vrabiuta fugarita de un motan. Mama, care brusc aparuse din camera alaturata, imi spunea sa cobor, sa nu-mi fie frica, pentru ca este Mos Craciun. Si ca sa primesc daruri din sacul acela imens, trebuia sa-i spun o poezie. M-a luat de mana si m-a dus in fata mosului care ma privea tinta. Astepta. Ma uitam la picioarele lui care mi se pareau foarte mici. Si, dupa un suspin si o inghititura in sec, tremurand ca varga si strangand pumnii, am inceput:

"Mos Craciun, Mos Craciun,
Tu esti darnic si esti bun,
Eu iti spun de mai 'nainte
Ca sunt fetita cuminte.
Si eu nu-ti cer jucarii
Asa cum fac alti copii,
Insa nu m-as supara
De mi-ai da si mie ceva..."

Lacrimile imi siroiau pe obraji. Coborasem privirea si o fixasem pe picioarele mici ale mosului. Il auzeam pe bunicul cum il certa pentru ca ma speriase. Lui nu-i pasa. Deschisese larg sacul si scotea, unul cate unul, darurile, invelite in hartie de ziar: pantalonasi albastri cu Chip si Dale, o bucatarioara complet utilata, bomboane colorate si portocale. Le-a lasat si a plecat. Promitandu-mi ca se va intoarce, daca voi fi la fel de cuminte. Aceasta intalnire, de la varsta 3 ani, cu Mos Craciun, este cea mai reala dintre toate cate au fost.
Stiam ca sunt doi. Unul la oras, imbracat in haina rosie si cizme negre, pe care-l cheama Mos Gerila (de care m-am lepadat curand, cand i-am surprins pe ai mei chinuindu-se sa-mi puna cadourile sub brad) si cel de la tara, murdar, fugarit de caini, care trecuse granita sa-mi ofere daruri. Am crezut mult timp in el. Si cand mi-au spus adevarul, ca era bunica, ca barba era din lana, ca sacul imens era plin cu gheme de fapt si doar deasupra darurile mele, ca se murdarise special cu noroi pe fata si pe suba, am refuzat sa cred.
Ei nu stiu, dar acel Mos Craciun a ramas in inima fetitei pana acum... Si le multumesc pentru asta.

Fatetele diamantului

Uitam ades
Ca nu trebuie vorbe
Declaratii exagerate
Gesturi eroice
Pentru a ni se arata ca suntem doriti...
Si cerem, insistam, asteptam.
Uitam ca
Iubirea se manifesta diferit.
Are sclipirile
Si formele ei
Unice.
Uneori slefuite
Alteori brute.
Dar inedite
Nuantate
Chiar stranii.
Trebuie doar
Putina atentie
La decriptare.
Ar fi banal sa iubim toti la fel.
Dar si dureros sa nu intelegem mesajul...

D'alde Stie-tot

Ma deranjeaza enorm atotstiutorii. Detinatorii tuturor cheilor. Au solutiile la degetul mic. Au vazut de toate. Au trecut prin toate. Au o viziune de ansamblu asupra problemelor fundamentale. Si, de la inaltimea intelepciunii lor, mai arunca ici-colo, amaratilor naivi, o firimitura din filosofia si experienta lor de viata. Daca ar ramane la nivelul sugestiei, nu ar fi nimic, dar ei isi sustin cu indarjire propriile teorii, incercand sa-si impuna punctul de vedere. Uneori chiar agresiv. Alteori la nivel de sarcasm. Daca am fi insa mai atenti, am observa ca existenta lor este ravasita si fara directie, ca problemele lor nerezolvate sunt mult mai numeroase decat ale celorlalti, ca filosofia lor are baze subrede, gata sa se pravaleasca la prima adiere de vant. In spatele mastii de oracole detinatoare de adevar absolut, se afla persoane instabile, frustrate si incapabile sa inteleaga fondul oricarei probleme. Ma intreb... de ce trebuie sa isi exprime punctul de vedere cu orice pret fata de viata cuiva, de gandurile si actiunile cuiva, daca nu le-a cerut-o nimeni? De ce mereu trebuie sa faca analogii cu viata lor, ei mereu situandu-se in centru?
Fiecare are propria experienta de viata. Unica. Irepetabila. Fiecare are dreptul sa caute, daca vrea, solutiile pe care el le considera necesare. Si oportune. Fiecare are dreptul sa greseasca. Si ce? Sunt greselile lui...

Iarna la tarm

Gheata.
Acoperind posesiv
O lume in asteptarea
Unei nasteri.
Alunecam haotic
Dupa lucruri aurii, argintii
Simboluri...
Vrem sa surprindem
Sa epatam
Sa iesim din obisnuinta.
Vrem sa ne achitam datoriile
Sa incepem anul mai curati (?!)
"Brad. Am luat. Bifeaza.
Ce mai scrie acolo?
Carne, cozonac. Luat. Da lista.
Dulciuri, cadouri...
Aoleu, asigurarea!"
Patinam nebuneste
Aruncand privirea la ceas.
Ne inghesuim sa apucam
Mai bun, mai frumos, mai mare.
Ne incalzim cautand
Ne imbujoram comparand.
Nu avem timp sa privim
Eternitatea din fata noastra
Si mesagerii ei zgribuliti.
Asteptand o nastere...

Sunt un copac

Sunt un copac cu crengile lungi
Intr-un pamant uscat am radacini adanci
Pasari imi stau pe umeri, ma mangaie cald
Iar luna regina ma-nvaluie-n alb...

La umbra mea se-aseaza ades sa-si povesteasca
Visari si taine-adanci, iubitii tristi si singuri
Ascult a lor durere. Frunze incep sa-mi creasca
Le mangai ochii umezi si cad apoi pe ganduri...

Iubirea-i trecatoare ca frunzele-mi de aur
Ca pasarile-n zbor visarile se duc
Raman in loc iluzii si amagiri desarte.
Ce simtamant razbate si dincolo de moarte?

Inca putin...

Mai sunt 5 zile...
In care
Ma voi ruga.
Nici eu nu stiu cui
Nu are importanta
In fond.
Pentru realizari
Imediate.
Pe care sa le simt, sa le ating.
M-am saturat sa mai sper
In idealuri, in vise indepartate
Carora nu le zaresc orizontul.
Ma voi ruga
Ca ultimele zile ale acestui an
Sa fie cu
Vreme buna
Sosele deszapezite (!)
Zambete pe strada
Colinde in inimi
Caldura in casuta de la tarm
Daruri sub brad...
Eu razand
Tu privindu-ma.
Dorinte simple.
Dar cum altfel este fericirea?
Inca putin si cortina de pe ochii mei se va ridica...

Te primesc, Craciun, in inima mea...

Rasfoiam folderele cu poze. Albumele, din pacate, au fost abandonate prin sertare si nu mai contin decat imagini vechi... Si am gasit cateva de anul trecut, pe vremea asta, cand eram la Viena. (Culmea, tot cu munca!) Trebuie sa recunosc - si am tot umblat - dar atmosfera de Craciun ca acolo, rar mi-a fost sa vad... Calesti, sanii, colinde, brazi impodobiti, turta dulce, vin fiert... Ai spune ca sunt si la noi. Si totusi... era altceva. Era magie. Era viata. Erau oameni veseli pe strada, radeau cu pofta, mancau si beau cu pofta, traiau cu pofta... Imi placea sa ma pierd printre ei cu o cana de vin fiert in mana, admirand globuletele si ornamentele facute manual, vitrinele cu zaharicale sau cadouri, in arome amestecate de scortisoara, martipan si cuisoare...
Gata. M-a cuprins si pe mine, in sfarsit, cheful de sarbatoare. Nu am incotro. Trebuie sa-i fac hatarul inimii asteia care intr-una imi cere sa o pregatesc, iar eu... nimic. Voi asculta sfatul unui mag si de maine voi incepe pregatirile de Craciun. Cu tot ce inseamna asta: brad, bucate, lumanari, cadouri, tot. Imi voi crea o atmosfera de magie. Stiu ca pot. Ea este, de fapt in mine. Restul vine de la sine... Asadar, pregateste-te si tu, Mos Craciun...

Fiara catre imblanzitor

Daca vrei sa ma cunosti
Imblanzeste-ma.
Apropie-te incet
Tintuindu-ma cu privirea.
Fa pasi marunti si atenti.
Calculeaza-ti miscarile si pulsul.
Voi simti tremurul, teama,
Intentia ascunsa si necurata.
Sa nu ai incredere
In ochii acestia frumosi
Calzi si profunzi.
Sunt atat de inselatori...
In ei sunt energii, instincte
Detectoare de pericol.
In spatele buzelor carnoase,
A zambetului de inger trist
Sunt colti cu muscatura apriga.
Parul rebel de pe umeri
E doar coama ce te va mangaia
Cand vei fi la pamant.
Fii perseverent. Tenace.
Asteapta rabdator.
Foloseste-ti inteligenta
Si talentul. Si nu numai.
Ascund si pazesc cu strasnicie
In adancul fiintei
O nestemata
Pe care daca reusesti
Sa o descoperi
Sa o tii in mana
Si sa o protejezi
Ca si cum ar fi a ta...
Ma vei transforma in Om.

Ti-as fi spus toate astea
daca nu as fi vrut sa ma domesticesti?

Am o problema!

De doua zile imi fac autoanaliza. Nu ca nu as face-o des. Chiar sunt exagerata uneori cu mine, recunosc. Nu am mari pretentii de la altii. De la mine insa, da. Gresesc din cauza aceasta, poate, pentru ca majoritatea oamenilor sunt foarte indulgenti cu ei. Si o duc foarte bine. Automultumirea le da multa siguranta. Mie, in schimb, aceasta permanenta lupta cu propriul eu in cautare de perfectiune, imi da batai de cap. Realizez cate imi lipsesc. Cate mai am de indreptat.
Ce am constatat insa. Am o mare problema. Nu mai am incredere in oameni. M-am intrebat cum am ajuns aici. Am rememorat secvente disparate din trecut si din prezent. Oameni, situatii. Pe majoritatea i-am taiat deja de pe lista biografiei mele. A fost o mutare buna. Mi-am creat spatiu. Un spatiu care trebuie umplut insa. Tot cu oameni. Ce fac acum? Ii privesc cu teama, cu suspiciune, piezis... Am ajuns sa nu mai cred decat in ceea ce vad. Si, uneori, in intuitia mea. Aceasta teama insa imi intuneca uneori ratiunea si fac greseli. Nu dau credit unora care merita, pana la proba contrarie. (Ei, asta alta mare chestie... mi-e teama de proba contrarie!...)
Rani, jigniri, dezamagiri, distrugere, terfelire, tradare... toate astea cos cu ata groasa increderea unui om. E nevoie de o foarfeca...

Sarutul nostru

Primul sarut al unui cuplu.
Greu de uitat
Pentru cei doi.
Toamna aurie intr-un oras vechi...
Doua suflete si l-au dorit.
S-au intalnit.
Aveau nevoie de un punct de pornire.
La unii e finalul unei intalniri,
La altii, o etapa,
La noi a fost un inceput.
Tremurat.
Nesigur.
O atingere ravnita
Si visata.
Prea mult oricum.
M-am topit.
M-ai adulmecat doar.
Am stiut ca esti tu.
Nu ai stiut ca voi fi eu.
Visez
Ca pe ultimul sa mi-l oferi
Si pe cel din urma sa ti-l daruiesc.
Dar
Nu stim ce va fi in secunda urmatoare.
Dorintele se transforma in iluzii.
Ce e sigur, e amintirea acelui sarut.
Va ramane acolo, adanc, in noi, si dupa...

La ea

Azi am de facut o vizita. (E intalnirea mea de 6 luni.)
Una pe care mereu vreau s-o fac pentru ea, dar cel mai adesea o fac pentru mine.
E locul unde ma descatusez de toata bucuria, dar si de toata suferinta...
Unde vorbele au aripi de inger, iar lacrimile ard...
Cat imi lipsesti, of, Bibi...

Iertare (2)

Am supravietuit unei ierni
Si am revenit la viata.
Am inceput incet sa ma desfac
Sa ravnesc mangaierile soarelui
Sa ii zambesc deschizandu-mi petalele.
Am asteptat si sperat, langa adierile altor flori
Sa vina un om cu suflet cald sa ma culeaga
Sa se aplece asupra mea
Sa intinda mana si sa ma atinga cu emotie
Ca intalneste o floare deosebita.
Sa ma miroasa cu nesat inchizand ochii
Plimbandu-si pe fata catifeaua iubirii mele.
M-am aruncat in bratele lui uitand ca am spini
Si l-am ranit.
Privesc neputincioasa
Cum ii siroieste sangele
Pe mainile care vroiau sa ma alinte
In suflarea care vroia sa ma adore.
Acum stau in ger si platesc.
O alta iarna grea a venit
Si imi va amorti ultimele zvacniri ale spinilor...
Poate e mai bine asa
Fiecare isi merita lectia.
Am gresit ca nu am crezut.
E greu cand prea mult timp ai facut-o
Si ai fost calcat fara mila in picioare...

18 decembrie , ora 12

Stau cu coatele pe geam si imi privesc sufletul.
Incremenire. Cata suferinta poate indura un om?
Astazi am mai murit putin...

Oare?...

Raman cu privirea pierduta pe geam
Punand intrebari marii din fata,
Stau nemiscata cu ochii-n tavan
Si bratele-mi simt sleite de viata...

Ma-nvart fara rost nestiind ce sa fac
Sorb din cafeaua-nvaluita-n acorduri
Nu pot sa gandesc, vreau doar sa zac
Sa visez, sa zambesc, sa citesc printre randuri...



Is this love that I'm feeling
Is this love that I've been searching for
Is this love or am I dreaming
This must be love
Cos it's really go a hold on me
A hold on me...

Of, computerele astea...

Of, asa ma enervez uneori, cand ma simt depasita de tehnica... imi prind urechile, ma uit ca vitelul la poarta noua sau ca mata-n calendar... Toate la un loc. Ce sa fac? Invat incetul cu incetul, pas cu pas. Ma consolez cu gandul ca macar incerc sa inteleg. Ca macar ma incapatanez sa o folosesc. Nu sunt genul care abandoneaza usor. Si presupun ca nu sunt singura care nu se pricepe la nivelul standardelor performante... Fac parte dintr-o generatie care nu a avut computere la scoala, care a scris cu mana pana a facut bataturi la degete si a simtit dureri in coate. La propriu. Incercand sa buchisesc singura, fac greseli, erori de cele mai multe ori pardonabile. Atrag compasiune si zambete. De intelegere sau de superioritate. Dupa caz. Asta e, invatam mereu...

Doar praf...

Sinceritatea
Copleseste.
Deruteaza.
Deranjeaza chiar.
Desi, in teorie, este apreciata.
Eu una simt
Ca nu mai pot minti.
Cu orice risc.
Nu ma mai pot minti.
Sunt prea satula de ipocrizia din jurul meu.
Refuz sa ii rezerv un loc, chiar si in picioare, in mine.
Am devenit alergica.
Rup sforile.
Lanturile.
Zagazurile.
Pentru ca vreau
Curat.
Autentic.
Natural 100%.
Si aici pot.
Cine vrea sa se minta
In cartea lui autobiografica,
N-are decat.
Eu imi scriu
Si imi descriu
Viata.
In acelasi timp.
Un destin printre altele.
Doar praf...

Intoarcere acasa

Dupa izolare in ger
Undeva, pe un taram uitat
Unde timpul incremeneste
Si totusi oamenii mor incet
Zi de zi,
Acasa din nou...
Printre lucruri dragi
In siguranta
La caldura.
E putin, dar atunci cand nu ai acest putin
Echilibrul se clatina.
Ori acum
Trupul trebuie sa se rasfete
Iar sufletul
Sa se pregateasca de sarbatoare...

Captiva intre gheturi

Astazi am pornit la drum... Nu am avut nicio premonitie, nici cea mai vaga idee ce ma va astepta... Sunt captiva intre gheturi, obligata sa inoptez intr-un oras anost din sudul tarii. Sunt fericita ca am laptopul si nu ma simt izolata de lumea mea. Este atat de rece, de urat, de murdar totul... si totusi, in seara asta am fost rasfatata cu un "Mi-e dor de tine... stii?" Pare putin. Dar nu e.
Nu am cuvinte sa spun ce simt... nu acum.

In somn

Iar noapte.
Trebuie sa ma culc
In patul rece si neprietenos
Mi-e teama sa sting lumina
Gandurile vor incepe iar sa nu-mi dea pace
Fac si refac scenarii ale vietii mele.
Intind mana si nu gasesc decat cearsaful rece
O las asa, sa inghete, sa simt intepaturile frigului in oase
Vreau sa simt durere, tot e ceva decat nimic...
Mi-e dor sa fii aici langa mine
Sa te privesc dormind alaturi
Sa-ti veghez visele, sa-ti privesc inocenta
Pentru ca in somn esti vulnerabil
Ai zbateri si tresariri de copil
Esti plapand, bun si atat de cald
Nu ai masca fortei, a incrancenarii, a suferintei pe fata
Mi-e dor sa ma lipesc de tine, sa te imbratisez
Fara sa stii, in momentul acela esti doar al meu...
Obosita de visele mele cu ochii deschisi
Ii inchid incet, sa nu sparg lacrimile
Rugand marea sa ma ocroteasca
Si stelele sa ma lumineze.
Adorm cu inima tanjind...

Alicia Keys, Try sleeping with a broken heart

Popas

Mergem.
Uneori mai incet
Avand timp de cate o conversatie
Sau de o intalnire prelungita.
Adunam impresii, lucruri, experiente
Realizam ceva, construim, modificam
Poate chiar plasmuim ceva din noi...
Mergem.
Uneori mai repede
Remarcand doar cu privirea periferica
Nebuloase, crochiuri, linii transversale
Avem respiratia intretaiata, obrajii fierbinti
Dar nu ne putem opri, franele sunt slabite
Iar noi prea dornici sa ajungem la capat.
Mergem.
Ne surprindem schimbati
Dar nu avem timp sa ne intrebam de ce
O lasam pe mai tarziu
Va veni si clipa analizei
Acum avem de mers.

Poate ca ar trebui
Sa ne asezam pentru cateva clipe
Sa ne tragem sufletul
Si sa privim cu luare-aminte in urma.
Vom sti mai bine
Incotro sa ne indreptam.
Drumul va trebui reluat
Si avem nevoie de forta
Dar mai ales de intelepciune...

Zari inghetate

Deschid fereasta si o privesc.
Cenusie, involburata, atat de trista in dimineata aceasta de decembrie.
Se simte mintita, inselata. Durere inexplicabila.
La fel ca acel suflet pe care-l zareste acolo, la o fereastra, spionand-o.
"Se pare ca prietenii mei marunti iar au suferinte. Marunte ca si ei. Ce-o gandi fata asta protapita acolo la geam, uitandu-se la mine? Vad tristete in ochii ei... Ieri era vesela. I-am trimis un pescarus voiajor. Avea de facut un comision, undeva departe, si... daca ma gandesc bine, inca nu s-a intors... Hm, oamenii astia sunt atat de fragili, de schimbatori, de naivi, de nelinistiti. Se agita pentru lucruri marunte. Vin in fata mea si plang, se lamenteaza, vorbesc singuri... Si totusi, uneori caldura din ochii lor ma impresioneaza. Ca acum, cand o vad pe fata asta cu ochi negri si tristi privindu-ma cu insistenta..."
Nu rezist mult timp, briza rece imi patrunde pana in inima. Privesc inca o data in zare, dar nu primesc niciun raspuns. Inchid.

Amorphis, Silent waters

Sarut de departe

Ce sa fac
Cu aceste saruturi
Care imi ingreuneaza buzele
Si mi le ard mocnit?
Le asez tremurand
Pe aripile unui pescarus,
Soptindu-i numele tau...
Mi-e teama doar
Sa nu se stinga zburand
Atat de departe de marea lui.

Mesageri nestiuti strabat zarile,
Purtand cu ei povara iubirilor de la tarm...

Northern Kings, Kiss from a rose:

Casa cu fantome

Nu-i inteleg
Pe cei care se agata
De povesti trecute, de camine pierdute,
Lasandu-se atat de usor bantuiti
De iluzii prafuite de vreme...
Dau ocol precum cainii alungati, cerand indurare...
Nu vad poarta zavorata
Obloanele trase
Inima inghetata dinauntru.
Si isi rateaza astfel sansa
De a-si continua drumul
De a descoperi
De a trai
De a fi fericiti
Poate
Din nou.

De ce ne legam de trecut?
Este atat de greu sa mergem mai departe?

Copii printre originale

Auzim
"Cap taiat taica-sau"
"Asa tata, asa fiu"
"Aschia nu sare departe de trunchi"...
Parintilor
Le place sa-si regaseasca in copii
Schita unui zambet in coltul gurii
Vreo incretitura mica a nasului
Expresia unei priviri
Sau o reactie surprinzatoare...
Noi insine
Am inventariat
Mai in gluma
Mai in serios
Mostenirea pretioasa:
Trasaturi, comportamente, haruri...
Vrem sau nu
Pastram in noi
Vizibile sau mai putin evidente
Urmele trecerii lor prin noi
Sau ale noastre prin ei...
Poate nu ne definesc, dar ne completeaza
Fac parte din comoara noastra...

Trecerea spre niciunde

Mi se intampla uneori (ce bine ca destul de rar, dar sa fim sinceri, nu scapam niciunul) sa ma intreb: cum este oare trecerea, intrarea, poarta, calea de acces catre...? Si atunci imaginatia isi face jocul si imi ofera variante posibile.
Trebuie sa fim atenti cu ce bagaj plecam...

Cum ma vezi?

As vrea
Sa-ti citesc pe chip
Mirare
Incantare
Exaltare
Adorare
Atunci cand ma privesti...
Ochii tai
Sunt apa in care ma oglindesc
Dar nu reusesc sa ma gasesc.
Si ma chinui
Dezlegand mesaje incifrate
Punandu-mi intrebari retorice
Intuind adieri de senzatii
Interpretand urme de sentimente.
Ard de curiozitate
Ca un copil in fata cadoului de sub brad.
Cum ma vezi?
Voi afla vreodata...

Ce ne uneste

Pe oameni
Ii aduna la un loc
Un interes
O nevoie
Profesia
Mediul
Gandirea
O valoare
Credinta
O pasiune
Hazardul.
Si multe altele.
Ce bine este
Cand ne adunam
In jurul frumusetii si luminii...
Simtim cum ies din noi minunate trairi
Deseori ascunse sau retinute
Sau pur si simplu protejate
De mazga vremurilor sau de funinginea celorlalti...

Invitatie la prietenie

Dragii mei,
Da... Voua ma adresez, cititorilor mei...
Suntem de putin timp impreuna (eu am deschis acest blog recent, acum o luna si un pic). Si pentru mine deja nu mai sunteti niste simpli cititori, multi dintre voi anonimi, sunteti deja prietenii mei (poate, cu timpul, va veti lua un pseudonim, sau veti pune un mic semn inaintea raspunsului, mi-ar fi mai usor sa stiu cui ma adresez la commenturi). Sper ca nu va deranjeaza ca va consider asa. Intr-o lume in care aceasta valoare s-a cam demonetizat, e bine sa ai undeva pe cineva cu care sa imparti o farama din viata ta. Cu voi petrec mult din timpul liber pe care-l am la dispozitie. Voi imi stiti mai bine sufletul decat cei cu care vorbesc zilnic. Care ma vad. Care ma aud. Care imi zambesc. Sau care cred ca ma cunosc. Cei din jurul meu nu stiu de existenta acest blog. Si nici nu le voi spune. Asadar, suntem unii pentru ceilalti niste "straini". Pun ghilimelele pentru ca stim toti ca nu este asa, in fond...
Multi suntem singuri, sau ne simtim singuri, chiar daca in jurul nostru roiesc oameni. Sarbatorile, cum bine stim, sunt frumoase in familie. Unii dintre noi o au si ne bucuram enorm pentru ei, unii insa nu. Sau nu o au aproape.
Va invit sa petrecem impreuna aceste sarbatori, sa ne impartasim impresiile, trairile, sa privim impreuna artificiile... Eu una, voi scrie incontinuu... Sunt lucruri ascunse in mine prea mult timp si care vor sa prinda aripi in cuvinte. Le voi permite sa zboare. Nu-mi va fi greu, pentru ca acolo unde te simti bine, parca totul e mai usor...

* Am adaugat aceasta melodie la indicatia lui Brush. Multam fain.

In oglinda

In oglinda
Ne uitam deseori
Dar privim din ce in ce mai rar...
Ce ne retine?
Au fost vremuri cand ne placea sa privim
Bucuria implinirii de pe frunte
Jocul licarului din privire
Zambetul triumfator de pe buze...
Ne apropiem mai mult.
Si totusi... poate mai sunt, dar nu suntem atenti...
Se intampla
Se intrezarim niste riduri de durere
Cateva cute de infrangere
Poate fire de neputinta si renuntare
Sau pur si simplu
Umbre ale trecerii dusmanului perpetuu...
Se vor estompa
Sau vor trece de la sine
Sau le vom accepta.
Este doar o perioada mai intunecata
Lumina este prea difuza
Si nu ne permite sa vedem clar...
Cand privim
Important
Este sa nu ne fie rusine.
Atat.

Un singur pas...

Uneori
Esti atat de aproape
De victorie
Doar un singur pas
Te desparte de implinirea unui un vis.
Simti ameteala inaltimii
Gloria piscului
Euforia castigului.
Culmea succesului e tentanta
Dar atat de alunecoasa...
Si te gandesti...
De ce am facut acest pas inainte
Cand poate, intr-un anumit moment,
Ar fi trebuit sa fac doi pasi inapoi?

Fragilitate

Fragilitate.
Este o caracteristica atat de evidenta
Si deseori uitata.
Intalnita la fiecare pas.
La noi, mai evidenta ca oriunde, parca.
Sau asa ni se pare.
Democratia noastra este fragila.
Viitorul nostru... asemenea.
Fericirea noastra... nu mai spun.
Existenta noastra... cu certitudine.
Fragilitate, am vrea sa-ti cunoastem antonimul!

Pact cu trecutul

Zi de vot.
Dupa o perioada de efervescenta politica prin care toti am trecut, vrand-nevrand, care ne-a uzat neuronii si ne-a actualizat injuraturile, astazi am resimtit, se pare, cam la toti epuizarea...
Observ ca mai toti am revenit la preocuparile care intr-adevar ne fac sa ne simtim bine. Scris, lectura, auditii muzicale, vizionari de filme... Alinare pentru suflet.
Nu puteam sa fac opinie separata. Si cautand prin colectia mea de filme, am scos la iveala "Caché". Este un film frantuzesc din 2005, in regia lui Michael Haneke, premiat la Cannes si la Berlin, cu doi actori de prima clasa, Daniel Auteuil si Juliette Binoche. Greselile din trecut, nerezolvate, facute cu voie sau fara, vin sa se razbune si sa-ti ravaseasca existenta cand te astepti mai putin.

Pentru a merge mai departe
Trebuie sa ne eliberam de poveri inutile
Sa ne curatam constiinta
Sa ajungem la o impacare cu trecutul
Si mai ales cu noi insine
Sa ne primenim sufletul pentru o noua viata...

Inca o seara

Este sambata seara.
Nu este prima sambata petrecuta acasa, singura.
Nu va fi nici ultima, cu siguranta.
Am un sentiment inexplicabil de neliniste, pe care incerc sa-l ascund de mine.
Butonez telecomanda, nu gasesc nimic care sa-mi retina atentia.
Sau poate eu nu sunt capabila sa fiu atenta...
Daca ar fi fost o alta zi, poate ca mi-ar fi fost mai usor.
Dar sambata... Ma indrept catre fereastra. Lumea iese.
Sunt concerte, spectacole, viata orasului este animata.
Vad oameni trecand pe strada, tinandu-se de mana, vorbind.
Imi place sa-mi imaginez ce-si spun. Unde merg.
Se vor distra, cu siguranta.
Vor rade. Vor intalni prieteni.
Vor sta in baruri la o bere sau o cafea.
Unii vor discuta politica. Altii vor barfi. Unii vor flirta.
Altii vor asculta doar. Unii vor dansa. Altii vor iubi...
Simt un nod in gat. Pleoapele incep sa-mi tremure.
Privesc in gol. Nu deslusesc in intuneric marea, dar stiu ca este acolo. O aud suspinand. O simt oftand.
Plec de la geam. Este frig, briza rece mi-a inghetat buzele.
Ma asez din nou langa lampa mea de scris.
Imi repet obsesiv.
Trebuie sa nu ma gandesc, trebuie sa nu ma gandesc...

In asteptare...

Suntem in asteptare.

Asteptam sa se intample ceva cu noi
Sa traim altceva, care sa ne implineasca.

Asteptam sa se intample ceva cu tara aceasta
Sa simtim ca sistemul functioneaza pentru cetatenii sai.

Asteptam sa se intample ceva cu lumea in care traim
Sa treaca impasul, sa-si gaseasca directia si viata sa-si reia cursul firesc.

Parca si vremea asteapta sa se intample ceva... e iarna?

Intoarcere la inocenta

Mi-e dor de vremea cand
Alergam desculta printre fluturi si flori
Strigam strengareste prin padure si ascultam ecoul
Propriul nume ma izbea in urechi si ma amuzam.
Culegeam vreascuri care imi intepau usor mainile
Dar nu-mi pasa catusi de putin pentru ca
Bunica imi facea paine calda in cuptor de pamant
Gandul la aroma aceea imi stoarce si acum lacrimi
De bucurie, nostalgie si durere nicicand alinata.
Masuta joasa, rotunda, de lemn
Ne aduna in jurul ei seara la povesti
Ascultam glasul sfatos al bunicului
Si il priveam cum taie painea mare si rotunda
Nu inainte de a-i face o cruce pe spate.
Imi dadea mereu prima bucata
Ii placea sa ma vada cum joc in mana felia aburinda
Si cum imi lipeam fata de ea adulmecand-o.
Ne punea muzica veche din tinuturile lui indepartate
O ascultam si imi simteam sangele cum incepe sa joace
Erau acorduri tanguite de cimpoi
Ce razbateau la mine odata cu trairile stramosilor
Le simteam vibratia si mesajul, desi nu le intelegeam vorbele...
Vremuri in care clipele treceau parca
In ritmul pe care-l vroiam noi
Timpul interior avea forta asupra lumii exterioare
Nu ne absorbea in iuresul scapat de-a valma al palniei sale.
Nu cunosteam sensul cuvintelor grija, suferinta, dezamagire, rautate
Ci traiam in parfumul imbatator si irepetabil al vietii...

Acorduri in noapte

Pe malul marii cant la vioara
Din inima mea fluturii zboara
Acorduri ranite in mine vibreaza
O lampa - e luna - cantarea-mi vegheaza.

In spuma din valuri simt o privire
Un tremur ciudat imi da de stire
Doi ochi de fiara insistent ma privesc
Ma-ncurc intre corzi, incerc sa m-opresc.

Ma zbat intre cant, valuri si luna
Un haos de sunete in mine rasuna
Arunc vioara, urmele-mi sterg
In ghearele fiarei hipnotizata alerg...

Relaxare citadina

Traim in orase superaglomerate
Zgomotoase, sufocante
Si in viteza crescanda parca a clipei
Nervii nostri se macina incet, zi de zi.
In aceasta lume agitata si competitiva
Nu rareori ni se intampla sa ajungem la saturatie
Si sa cautam in paradisul citadin oaze de relaxare.
Nu de liniste. Metropola linistita... un oximoron.
Si tragem jaluzelele, inchidem geamurile, punem dopurile in urechi si dormim... Uneori doar stam intinsi in pat, cat sa ne auzim gandurile mustind.
Un camin poate fi o oaza de relaxare...

Drum in prag de iarna

In ultimele zile am strabatut tara de la est la vest. Si invers, binenteles.
O tara in campanie electorala, lucru foarte vizibil. Dupa bannerele sau afisele de pe stalpi. In orase si sate. Fara discriminare. Fiecare primar pozat alaturi de seful de la centru. Grupuri de sustinatori rosii sau portocalii, dupa caz, cu steaguri, sepcute si fulare. Unii si cu sorturi. La ce le-or folosi? La gatit, la olarit...? Nu-mi dau seama, dar nici nu-mi bat capul.
Nu de-asta am pornit la drum. Am urmarit mai degraba copacii dezbracati de vestminte, culoarea cenusie a unui peisaj in asteptarea zapezii...
M-am bucurat de calatorie in sine. Ador plecarile, drumurile, mersul...

La sfarsitul fiecarei calatorii facem bilantul.
Nu atat al cheltuielilor, cat al castigurilor...
Pot spune ca sunt multumita.
Am descoperit un oras incantator.
M-am jucat cu un inger.
Sub privirea ta atat de dragastoasa. Am simtit...

Dincolo de gard

Stai si privesti
De dupa gard
Cum unii se bucura.
Ai vrea sa fii si tu acolo
Alaturi de ei
Sa te strecori
Chiar si numai sa stai sa privesti
Intr-un colt...
Pentru tine bucuria este interzisa
Nu ai gresit cu nimic
Dar nu ai card
Ca sa fii acceptat
Este o lume exclusiva
Cu interdictii absurde.
Si ramai
Tinandu-te de gard
Sa nu te prabusesti
Privind printre ochiurile metalice
Cu degetele invinetite
De frig
Dar mai ales de durere...
Oamenii se lasa usor ingraditi
De conventii, de limitele celorlalti
De capcane perverse
Aparent inofensive
Dar care le rod
Incet-incet
Libertatea de a alege.

Ce-ar fi daca...

Ce-ar fi daca
Intr-o zi
Am fugi departe
Nestiuti de nimeni
Sa ne pierdem intr-o lume noua
Sa incepem acolo
Ce aici nu am reusit
Sau am pierdut...?
Fericirea este acolo unde te duc pasii.
Fara sa ai habar
Urmezi firul...

[Si pentru ca barbatilor nu le place sa primeasca flori,
Sa-i lasam sa viseze la fiare... si sa le oferim ceva din noi...]